Centrul Medical de Diagnostic și Tratament MEDSTAR 2000 din Constanța, bulevardul Mamaia nr. 222, vă stă la dispoziție cu o investigație numită „stimulare magnetică transcraniană” (TMS).
În continuare puteți citi reportajul realizat de publicația Constanța 100% oe tema acestei investigații cu dr. Daniela Mușat, medic primar neurologie.
Dr Romeo Bîtcă, medic specialist în cadrul MEDSTAR 2000 CLINIC ne vorbește despre nodulii tiroidieni, o patologie des întâlnită în practica endocrină și posibilitățile de investigație pentru stabilirea unui diagnostic de monitorizare sau de tratament chirurgical.
„Este un subiect foarte important datorită incidenței foarte mari a acestora, unele studii susțin că, în timpul vieții, un om are cam 50% șanse de a dezvolta noduli tiroidieni și în studii pe grupuri populaționale mari la investigația ecografică acești noduli se descoperă de la 35% până la 50% din pacienți.
Din păcate răspunsul este un pic frustrant, nu putem ști cu exactitate cauza de apariție a acestora. Bineînțeles că există o serie de factori incriminați – factori genetici, factori de mediu cum ar fi aportul insuficient de iod, radiațiile ionizante sau patologii tiroidiene autoimune care predispun la apariția nodulilor tiroidieni. Dar un raport de cauzalitate directă pentru apariția acestora nu putem stabili și astfel că nu putem stabili nici măsuri de profilaxie pentru ca acești noduli să nu apară sau să nu crească în dimensiune.
Simptomatologia nodulilor tiroidieni este destul de silențioasă mai ales în faza incipientă și este în directă legătură cu dimensiunea și poziționarea acestora. De multe ori, un nodul tiroidian este descoperit întâmplător la un examen imagistic de rutină sau atunci când pacientul poate observa anumite modificări în loja anterioară a gâtului.
Un pacient cu nodul tiroidian poate resimți, după cum am spus mai devreme depinde de poziționarea nodulilor în lobii tiroidieni, poate resimți fenomene compresive la nivelul traheei, ceea ce determină dificultăți respiratorii, poate resimți fenomene compresive la nivelul esofagului determinând disfagie sau atunci când un nodul este poziționat mai posterior poate comprima nervii laringieni recurenți, determinând disfonie.
Evaluarea unui nodul tiroidian se desfășoară în mai mulți pași. Primii pași ar fi efectuarea unui profil hormonal, apoi investigația cea mai facilă pentru examinarea nodulului este o ecografie tiroidiană care ne oferă o serie de informații legate de dimensiunile, structura, conturul, vascularizația nodulului.
Nu orice nodul tiroidian este motiv de îngrijorare. De fapt, aproximativ 95% din nodulii tiroidieni se dovedesc a fi benigni.
Un nodul care ridică suspiciuni este un nodu cu consistență fermă de dimensiuni mari sau cu o creștere rapidă. Un nodul apărut la vârstă tânără sau prea înaintată. Un nodul apărut la pacienți de sex masculin, deși nodulii tiroidieni sunt mai frecvent întâlniți în rândul femeilor, atunci când acesta apare la un pacient de sex masculin indică mai multe suspiciuni și trebuie investigat și are un risc mai mare de a se dovedi neoplazic. Un nodul la un pacient, de asemenea, cu un istoric familial de cancer tiroidian sau istoric personal de expunere la radiații. Iar la examenul ecografic un nodul care indică suspiciuni de malignitate este un nodul de dimensiuni mari, cu o structură solidă, cu contur neregulat, cu margini imprecise, are o vascularizație bogată intranodulară, poate prezenta calcificări.
Dacă la examenul ecografic nodulul decelat ridică suspiciuni, putem îndrepta pacientul pentru efectuarea unei puncții biopsii care ne va spune ce tip de celularitate regăsim la nivelul nodulului și va stabili un scor al riscului de malignitate. Atenție! Puncția biopsie stabilește doar un risc de malignitate, un scor de risc de malignitate și nu poate stabili cu certitudine dacă un nodul este malign. Puncția biopsie este un examen citologic, nu este un examen histopatologic. Doar un examen histopatologic al piesei operatorii poate pune diagnosticul 100% cert de malignitate.
În urma biopsiei și coroborării tuturor informațiilor obținute din examenele clinice și paraclinice putem stabili dacă pacientul are întradevăr indicație chirurgicală sau îi putem recomanda monitorizarea periodică.
Monitorizarea ecografică a nodulilor se face la 3, 6 luni și se va urmări dacă nodulul și-a modificat caracteristicile, dacă a crescut în dimensiuni, caz în care se va recomanda intervenția chirurgicală.
În cadrul Clinicii Medstar 2000, pentru evaluarea pacienților cu această patologie, putem efectua în regim de spitalizare de zi consultul endocrinologic, investigații de laborator specifice și suplimentar examinare ecografică.
1. Ce este o hernie inghinală?
Regiunea inghinală are orificii naturale la rădăcina coapsei, pentru a lăsa să treacă elementele anatomice care merg la membrul inferior sau către testicul la bărbați.
Relaxarea anatomică a acestor orificii poate fi cauza apariției unei hernii inghinale sau crurale (femurale) care este eliberarea, printr-un orificiu natural mărit, a unei părți din conținutul cavității abdominale.
O hernie se manifestă, în general, ca umflare localizată inghinală, agravată de statul în picioare și de efort.
Herniile pot apărea la orice vârstă. Herniile inghinale sunt mai frecvente la bărbați, herniile crurale (femurale) sunt mai frecvente la femei. Herniile la copii rezultă dintr-un defect congenital specific.
2. Care sunt consecințele?
Odată formată hernia, apare de regulă creșterea treptată a volumului acesteia, dar se observă cu o viteză variabilă de evoluție.
Vindecarea fără intervenție chirurgicală nu există!
Evoluția naturală crește disconfortul în timp. Strangularea herniei este riscul major progresiv: este încarcerarea intestinului in hernie. Hernia devine ireductibilă și foarte dureroasă. Acest lucru necesită o consultație chirurgicală de urgență.
Riscul de strangulare variază in funcție de tipul anatomic al herniei: mic pentru hernia inghinală in varietatea ei directa, este mare pentru hernia crurală (femurală). Acest risc trebuie discutat cu chirurgul în timpul consultației.
Există hernii care sunt însoțite de dureri locale în absența strangulării. Această durere poate fi legată de alte patologii și nu de hernie și poate persista după repararea herniei.
3. Care este tratamentul herniei inghinale?
Tratamentul curativ pentru hernia inghinală este intervenția chirurgicală.
Reducerea herniei și încercarea acesteia de a o menține cu un bandaj special sau improvizat pentru hernie NU este o opțiune terapeutică care să fie reținută astăzi.
O eventuală abținere terapeutică poate fi propusă NUMAI după un consult chirurgical în funcție de patologiile asociate, vârsta și bineînțeles opțiunea pacientului.
4. Cum se repară o hernie?
La adulți:
Au fost dezvoltate două tipuri de proceduri:
– Reconstrucția peretelui prin sutură (cusătură) folosind țesuturi anatomice.
– Armarea peretelui folosind un voal din material sintetic (vorbim apoi de reparare prin „placă, proteză, voal, plasă, “mesh”).
Există două variante tehnice și sunt diferențiate de locul de implantare a armăturii peretelui:
– Abord anterior direct (o singură incizie de câțiva centimetri în zona inghinală).
– Abord laparoscopic (mini-incizii aproape de buric).
Sunt posibile mai multe tipuri de anestezie. Alegerea finală a tehnicii alese este validată la finalul consultului de anestezie.
Calea laparoscopică necesită anestezie generală. Calea anterioară este posibilă sub anestezie locală sau loco-regională.
În toate cazurile, perioada postoperatorie de consolidare finală este de trei-patru săptămâni timp în care se recomandă evitarea efortului fizic major.
Hernia congenitală la copii nu necesită de obicei întărire protetică.
5. Care sunt riscurile operației de hernie inghinală?
Complicații rare legate de orice intervenție chirurgicală abdominală:
– Complicații tromboembolice (flebita, embolie pulmonara)
– Complicații hemoragice (plăgi vasculare, hematoame)
– Complicații infecțioase la incizii, catetere, drenuri și sonde. – Plăgi digestive, căpăstrui și ocluzii intestinale secundare
– Plăgi ale vezicii urinare, retenție de urină postoperatorie
Există, de asemenea, complicații excepționale legate de laparoscopie:
– Apar când abdomenul este umflat sau când se introduce primul trocar la începutul operației, acestea pot necesita transformarea într-o deschidere mare (laparotomie).
– Acestea sunt in general leziuni ale vaselor mari precum aorta abdominala sau leziuni ale organelor apropiate locului de operație, in principal digestive (intestine) sau urinare (ureter, vezica urinara). Aceste leziuni accidentale pot fi favorizate de complexitatea intervenției sau de circumstanțe anatomice neprevăzute. Recunoașterea lor imediată permite în general repararea fără sechele, dar uneori pot trece neobservate în timpul operației și pot provoca peritonită sau un abces postoperator. Ele pot duce în mod excepțional la moartea pacientului.
Complicații specifice precoce:
– Seroame (bulgări de lichid limpede) și echimoze (placă albastră) care se pot difuza în țesuturile penisului și
a pungilor (între 5 și 10% din cazuri).
– Impactul asupra sensibilităţii suprapubiene, volumului şi sensibilitatea testiculului si bursei datorită disecției
cordonului spermatic și care poate duce la atrofia ischemică a testiculului (în mai puțin de 1% din cazuri).
– Infecții excepționale ale protezei numite impropriu „respingeri” și care pot necesita reintervenție pentru
ablație (mai puțin de 0,35% din cazuri).
Complicații specifice tardive:
– Durerea cu sechele, cel mai adesea regresând în cei doi ani de la intervenție și care par a fi observate mai
frecvent după abord anterior (2-4%).
– Recidiva herniei (aproximativ 2% după armarea peretelui folosind plasarea unei plase protetice).
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
The Art of Hernia Surgery – a step-by-step Guide – autor: Giampiero Campanelli (Editura Springer)
Federația Franceză de Chirurgie Viscerală și Digestivă
Asociația Franceză de Chirurgie
Societatea Franceză de Chirurgie Digestivă
European Hernia Society
Pacienții cu sindrom coronarian acut (SCA) prezintă un risc mai mic de evenimente ischemice recurente, potrivit dovezilor obținute în cadrul studiilor științifice. Aceștia beneficiază pe de o parte de revascularizarea coronariană de rutină efectuată precoce, iar pe de altă parte, de un tratament de prevenție secundară mai bun, inclusiv de terapia antiplachetară duală (DAPT).
În ultimii ani, noi biomarkeri s-au dovedit utili în stabilirea prognosticului pacienților cu SCA. Cei mai utilizați sunt: troponina T cardiacă de sensibilitate înaltă (hs-TnT), marker al leziunii miocardice; peptidul natriuretic de tip N-terminal proBNP (NT-proBNP), marker al disfuncției miocardice; cistatina C, marker al funcției renale; proteina C reactivă (CRP), marker al inflamației; factorul GDF-15, marker al stresului oxidativ și al inflamației.
În urma acestor studii științifice, specialiștii au dezvoltat și validat un nou scor pentru pacienții cu SCA supuși intervenției coronariene percutane, care ar putea fi util acestei categorii de pacienți în evaluarea riscului și în alegerea tratamentului. Acesta se numește ABC-ACS și se bazează mai multe criterii – vârsta (A), doi biomarkeri (B) – NT-proBNP și GDF-15 – și variabile clinice (C).
Preluare Viata Medicala
