Articole medicale
dupa-operatie-1200x630.png

MEDSTAR General Hospital asigura conditiile necesare pentru interventii corective dificile de ortopedie traumatologie

 

In luna iulie a acestui an va prezentam o interventie extrem de dificila realizata in spitalul nostru de catre o echipa specializata condusa de S L Dr Marius Enescu, medic primar ortopedie traumatologie. Era vorba despre o revizie de proteza la o pacienta in varsta de 75 de ani, cu un istoric medical destul de complicat.

Doamna Elena Burcea, din localitatea Mihai Viteazu, judetul Constanta, trecuse prin doua interventii chirurgicale in anii 1997 si 2010, pentru fixarea si apoi revizia precoce a unei proteze totale de sold, in urma diagnosticarii cu coxartroza. In timp, la nivelul acestei proteze a reaparut o infectie puternica, depistata de Dr Marius Enescu in urma unui consult realizat la MEDSTAR General Hospital.

Eu am fost la baiatul meu acasa, ei nu stiau ca mie mi se umflase zona unde aveam proteza. Dar nepotica mea a vazut intamplator si le-a aratat copiilor: uite ce are mamaia aici la picior! Cand a vazut baiatul, zice hai mamica sa te duc la radiografie. Si am ajuns la MEDSTAR, iar acolo am dat de domnul doctor Marius Enescu.

De cum m-a vazut prima data, mi-a spus ce am si am ramas pe mana lui. Mi-a spus asa: veniti miercuri la mine sa va extrag mizeria. Mi-a scos aproape 1l de puroi de acolo! Nici nu puteam sa merg, ma foloseam de cotiere pentru deplasare. Slabeam pe zi ce trece, ajunsesem la 49 de kg.

Apoi m-a operat domnul doctor, in decembrie 2015, si mi-a scos proteza infectata. Mi-a introdus o piesa, tot un fel de proteza care pompa antibiotic, si am stat cu ea un an si jumatate”, isi aminteste Elena Burcea.

In momentul prezentatii la consultatie, pacienta suferea de anemie severa, pierdere in greutate, incapacitate functionala totala a soldului respectiv si edem al acestuia. Explorarea clinica si paraclinica a permis diagnosticarea unei luxatii a protezei pe seama mobilizarii cupei acetabulare, care era fixata in suruburi in acetabul. In plus, la punctia efectuata, in camera protezei s-a constatat o cantitate de circa 850 ml de puroi, lucru ce a confirmat infectia. Bolnava a fost operata de noi, am extras proteza, s-a facut asanarea infectiei si s-a montat un spacer cu antibiotic”, explica dr Marius Enescu situatia pacientei din momentul premergator operatiei de revizie de proteza.

Asa cum va spuneam, interventia de revizie definitiva a avut loc in luna iulie a acestui an. A fost nevoie de o echipa complexa si experimentata pentru a duce la bun sfarsit interventia, care a durat aproape 7 ore.

Detalii despre interventie, AICI

Acum la cinci luni de la interventie si dupa ce a trecut si perioada de recuperare, doamna Elena Burcea se bucura de sansa de merge din nou. “Dupa aproape doua luni de la interventie am reusit sa fac primii pasi. Evolutia este foarte buna, pentru ca am reusit sa pun piciorul in pamant si mai important, reusesc sa merg. Trebuie doar sa ma feresc, sa nu cad, sa am foarte mare grija.

Tin sa ii multumesc domnului doctor Marius Enescu din tot sufletul pentru ce a facut pentru mine. Nu cred ca altcineva m-ar fi luat in primire in halul in care eram eu”, ne transmite Elena Burcea.

Revizia de proteza este, in general, o interventie mai dificila decat fixarea unei proteze de la inceput, insa aceasta revizie, pe lipsa de substanta si cu probleme deosebite, dar si la o persoana varstnica, a fost o inteventie foarte dificila, cum rar se intampla sa fie facuta in clinicile de ortopedie in mod curent. Practic, noi am realizat nu numai restabilirea functiei articulare a soldului, dar si o reconstructie  a femurului in treimea superioara, unde pacienta practic nu mai avea os. Ne bucuram ca la MEDSTAR General Hospital putem asigura conditii pentru realizarea unor astfel de interventii corective de o deosebita dificultate, si care pot conduce la rezultate cu totul speciale, benefice pentru pacient si onorante pentru personalul medical ”, concluzioneaza SL Univ. Dr Marius Enescu, medic primar ortopedie traumatologie si Doctor in Stiinte Medicale.

Prezentarea acestor informatii detaliate si a imaginilor a fost realizata cu acceptul si participarea informata a pacientei, in conformitate cu prevederile Legii 46 / 2003


colaj-enescu-1200x630.jpg

MEDSTAR General Hospital ofera solutiile chirurgicale si pentru cazurile dificile, a caror rezolvare necesita echipe specializate, experimentate si echipamente moderne de interventie.

O echipa chirurgicala condusa de S. L. Dr Marius Enescu, medic primar ortopedie traumatologie, a intervenit la o pacienta in varsta de 75 de ani a carei situatie medicala era extrem de complicata.

In urma cu cinci ani, pacienta a fost diagnosticata cu coxartroza si a suferit o interventie la nivelul soldului drept, unde a aplicata o proteza totala de sold. Din nefericire, dupa aceasta interventie, realizata la un spital din Capitala, a aparut o infectie. La un an de la aceasta prima interventie, a fost efectuata o revizie precoce asupra protezei. Mai exact, vechea proteza a fost extrasa, a fost aplicat un tratament pentru eliminarea infectiei, timp de trei saptamani, dupa care a fost montata o alta proteza.

Dupa inca un an, pacienta s-a prezentat la MEDSTAR General Hospital pentru consult.

“In momentul prezentatii la consultatie, pacienta suferea de anemie severa, pierdere in greutate, incapacitate functionala totala a soldului respectiv si edem al acestuia. Explorarea clinica si paraclinica a permis diagnosticarea unei luxatii a protezei pe seama mobilizarii cupei acetabulare, care era fixata in suruburi in acetabul (foto 1). In plus, la punctia efectuata in camera protezei s-a constatat o cantitate de circa 850 ml de puroi, lucru ce a confirmat infectia. Bolnava a fost operata de noi, am extras proteza, s-a facut asanarea infectiei si s-a montat un spacer cu antibiotic (foto 2)”, declara dr Marius Enescu.

revizie proteza
Foto 1
revizie proteza
Foto 2

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa o lunga perioada de monitorizare, la capatul careia s-a constatat eradicarea infectiei, pacienta a revenit la MEDSTAR General Hospital pentru implantarea unei noi proteze de sold.

“Acest lucru s-a dovedit extrem de dificil, deoarele infectia prelungita a distrus in buna masura atat elementul acetabular, adica partea de bazin a articulatiei, cat si extremitatea superioara a femurului, din care a ramas un singur fragment, si acela migrat posterior in urma unei fracturi periprotetice spiroidee in treimea superioara a femurului. Aceasta lipsa de os, atat la nivelul femurului cat si la nivelul bazinului, ne-a creat cele mai mari probleme, pentru ca nu aveam in ce sa fixam proteza.

Interventia a durat aproximativ 7 ore, timp in care noi am facut osteoplastia cotilului, adica am reconfigurat un acetabul in care putem fixa proteza si de asemenea am pregatit femurul pentru a primi o proteza cu o tija cu sprijin diafizar in loc de sprijin metafizar obisnuit, adica o proteza care sa se sprijine pe tot ce a ramas din osul femural. Partea acetabulara a fost cimentata, este o proteza extrem de stabila cu cupa de tip snapping cimentata, iar partea femurala a fost fixata cu deosebita dificultate din cauza faptului ca forma femurului, sau ceea ce a ramas din el, a fost mult alterata. De asemenea, restul diafizei femurale prezenta osteoporoza atat de marcanta incat consistenta osului in unele zone era similara cu cea a cartonului presat. Acest fapt a prilejuit si dezvoltarea pe traiectul precedent a unei fracturi periprotetice care nu a facut decat sa complice procedura chirurgicala. Sigur, noi am reusit sa montam proteza, sa stapanim si fractura in limite rezonabile”, precizeaza dr Marius Enescu.

 

Pacienta va sta imobilizata pentru o perioada de 2-3 saptamani pe o atela gipsata, dupa care va incepe recuperarea. In acest caz particular, obiectivele medicilor sunt aplicarea unui tratament eficient pentru combaterea osteoporozei localizate, recuperarea musculaturii care nu a mai fost utilizata de aproape cinci ani si recuperarea mobilitatii articulare, atat la nivelul soldului, cat si la nivelul genunchiului si gleznei membrului inferior drept. Acestea au avut de suferit ca urmare a nemiscarii pacientei in lunga perioada de suferinta avuta inaintea ultimei interventii chirurgicale.

 

“Revizia de proteza este, in general, o interventie mai dificila decat fixarea unei proteze de la inceput, insa aceasta revizie pe lipsa de substanta si cu probleme deosebite, dar si la o persoana varstnica, a fost o inteventie foarte dificila cum rar se intampla sa fie facuta in clinicile de ortopedie. Ne bucuram ca la MEDSTAR General Hospital putem asigura conditii pentru realizarea unor astfel de interventii corective de deosebita dificultate, dar si care pot conduce la rezultate cu totul speciale, benefice pentru pacient si onorante pentru personalul medical”, concluzioneaza S L Univ Dr Marius Enescu, medic primar ortopedie traumatologie si Doctor in Stiine Medicale.

DSC_0337
DSC_0338
DSC_0345
DSC_0362
DSC_0365
colaj-enescu

 

 


Untitled-6.jpg

Necesitatea aprecierii corecte a pericolului trombozei în chirurgia ortopedica

În traumatismele sistemului locomotor, fie ele accidentale sau chirurgicale, unul dintre mecanismele de apărare prin limitarea pierderii de sânge este status-ul protrombotic. Util pentru prezervarea echilibrului hemodinamic al pacientului, sindromul protrombotic poate crea complicații imediate sau tardive în periferie, prin dezvoltarea de tromboze sau chiar tromboembolii. Este foarte important să recunoaștem persoanele cu risc crescut (fumători, obezi, persoane cu tulburări de coagulare) pentru a aprecia corect durata și dozele de prevenție sau terapeutice, unde este cazul. De asemenea, trebuie accentuată necesitatea unui tratament susținut la cei expuși la recidivă.

Ș. L. Dr. Marius Enescu, medic primar ortopedie traumatologie

MEDSTAR General Hospital


reconstrutie-humerus.jpg

Cazurile cu o patologie deosebita reprezinta o provocare pentru chirurgii de la MEDSTAR General Hospital. O provocare pe care o accepta si careia ii raspund cu experienta acumulata in timp.

Un caz deosebit a fost operat la MEDSTAR General Hospital de Dr. Marius Enescu, medic primar ortopedie si traumatologie. Este vorba despre o pacienta care, in urma cu 12 ani, a suferit o fractura de humerus. In plus, aceasta sufera de obezitate si se lupta cu diabetul. Initial a fost operata intr-o clinica de ortopedie din tara, insa interventia nu a fost o reusita, ca urmare a faptului ca materialele folosite pentru fixarea osului s-au deteriorat. Au urmat inca doua operatii, in timpul carora s-au incercat alte metode de fixare – pe baza de tija, grefa de os – insa nici acestea nu au dat rezultate.

Pacienta a luat apoi decizia de a apela o serviciile unei clinici cu experienta in ortopedie din strainatate. Aici au avut loc alte 3 operatii, ultima interventie constand in osteosinteza cu placa cu suruburi fixate, care insa s-a rupt.

Dupa acest episod care nu a dat rezultate, pacienta a apelat la serviciile Dr. Marius Enescu, medic primar ortopedie si traumatologie. “In momentul in care pacienta a ajuns la noi, venea dupa aproape 12 ani in care bratul nu a putut fi folosit, era inert. Mai mult, urmare a ultimelor interventii chirurgicale, exista si suspiciunea de infectie in zona in care a avut loc fractura, iar placa cu suruburi era rupta. Noi am propus sa scoatem placa cu suruburile rupte si sa aplicam un fixator extern de tip Hoffman, pana stabilim daca exista sau nu infectie in zona respectiva. Acest aspect era foarte important pentru a decide pasii urmatori. In timpul operatiei de extragere a materialului deteriorat, s-a constatat faptul ca lipsa de substanta osoasa de la humerus era de peste 10 cm, deci partea mijlocie a osului, un segment de circa 10 cm, lipsea. In partea de sus avea numai 4-5 cm si cu o prelungire de os cortical, care nu avea nicio sansa sa se prinda cu partea de jos a osului.

Dupa ce a fost realizata fixarea cu fixatorul extern de tip Hoffman, pacienta a fost avertizata ca osul este depreciat si are o capacitate vitala foarte scazuta, fapt care nu garanteaza vindecarea prin acesta metoda folosita. “Noi am incercat sa punem fragmente de os cap la cap, insa fragmentul de sus fiind limitat la o singura bucata de corticala si cel de jos era foarte departe, montajul era tensionat si impropriu vindecarii. De comun acord am stabilit sa recurgem la o solutie pe care noi o putem prelua din chirurgia oncologica, acolo unde se fac rezectii de os pentru tumori osoase, si sa ne prefacem ca suntem intr-o astfel de situatie. Este vorba despre solutia reconstructiei humerusului pe o tija de titan. Am ales tija de titan pentru ca pacienta, suferind de diabet, va mai avea nevoie, in timp, sa realizeze investigatii si explorari de tip RMN”, a precizat Dr. Marius Enescu.

Solutia propusa de chirurg a fost acceptata, astfel ca s-a trecut la operatia de reconstructie a humerusului care a durat aproape 5 ore si jumatate. A fost introdusa tija de titan, fixata la partea superioara cu 3 suruburi, iar la partea inferioara cu 2 suruburi si in plus a fost realizat un blocaj, facut cu ciment acrilic. Evolutia postoperatorie a fost rapid favorabila, in sensul ca a doua zi dupa operatie au fost deja exersate primele miscari cu bratul operat.

Am reusit ca, dupa 12 ani in care pacienta nu si-a miscat bratul, sa ii dam o speranta ca viata ii va intra in normal. Evident, sfatul nostru a fost ca miscarile cu bratul respective sa fie limitate, iar greutatile care pot fi ridicate sau manipulate sa fie foarte mici. Dar este o usurare ca dupa atatia ani isi poate folosi mana. In continuare, una din problemele principale este diabetul, care va trebui urmarit cu atentie in serviciile de ortopedie, pentru a nu complica evolutia postoperatorie. Insa aceasta operatie este dovada ca MEDSTAR General Hospital are capacitatea si dispune de implicarea necesare pentru a rezolva situatii deosebite”, a declarat Dr. Marius Enescu.


Acces nevazatori

Descarcati programul NonVisual Desktop Acces, care ofera persoanelor cu dizabilitati vizuale posibilitatea de a consulta site-ul nostru.

Apasa AICI

Urmareste-ne pe Facebook

Urmareste-ne pe Facebook

Call Now Button
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support