Articole medicale
ecografie-tiroida.jpg

Tiroida este un organ impar, situat la nivelul lojei anterioare a gatului. Aceasta este formata din 2 lobi uniti de un istm avand forma de „fluture”. Tiroida este responsabila de secretia de hormoni tiroidieni,  absolut necesari pentru buna functionare a organismului. Patologia tiroidiana reprezinta unul din cele mai frecvente motive de prezentare la endocrinolog.

Simptomatologia bolilor tiroidiene este variata in functie de nivelul hormonal.  In cazul in care exista un nivel crescut de hormoni tiroidieni, pot fi prezente: palpitații, transpirații, agitatie, irascibilitate, anxietate, scădere ponderala, tremor, cadere a parului sau tulburari menstruale. In cazul opus, cand exista un nivel scăzut de hormoni tiroidieni, pot fi prezente: tulburari de concentrare, fatigabilitate, piele uscata, constipație, creștere ponderala, stari depresive si respective tulburari menstruale.

Metodele prin care tiroida poate fi explorata sunt reprezentate de investigatiile hormonale (analize de sange) si ecografia/ultrasonografia tiroidana – utilizata cel mai adesea ca metoda complementara a examenului clinic si a analizelor hormonale.

Ultrasonografia tiroidiana

Reprezinta metoda imagistica de prima intentie atunci cand se suspicioneaza o patologie tiroidiana. Printre avantajele ecografiei tiroidiene amintim faptul ca este o investigatie noninvaziva, nedureroasa, disponibilă pe scară largă, puțin costisitoare și nu utilizează nicio radiație ionizantă. Ecografia ofera date importante legate de volumul tiroidian, modificarile structurale (noduli, chisturi, calcificari) si vascularizatie si raportul acesteia cu organele invecinate.

Ecografia cu rezolutie inalta (USG) este cea mai sensibila modalitate de imagistica disponibila pentru examinarea glandei tiroide si a anomaliilor asociate. Mai mult, imagistica cu ultrasunete in timp real ajuta la ghidarea procedurilor de interventie diagnostica si terapeutica in cazurile de boala tiroidiana. Limita majora a ultrasunetelor în imagistica tiroidiana este ca aceasta nu poate determina functia tiroidiana, motiv  pentru care sunt, in general, necesare investigatii hormonale suplimentare.

Indicatiile pentru ecografia tiroidiana, in urma recomandarilor Asociației Americane a Endocrinologilor Clinici (AACE) si a Asociatiei Medici Endocrinologi (AME) sunt urmatoarele:

  • Pentru a confirma prezenta unui nodul tiroidian atunci cand examinarea fizica este echivoca.
  • Pentru a caracteriza un nodul tiroidian – pentru a masura dimensiunile cu precizie si pentru a identifica structura interna si vascularizatia.
  • Pentru a face diferenta între mase tiroidiene benigne si maligne, pe baza aspectului lor sonografic.
  • Pentru a face diferenta intre nodulii tiroidieni si alte mase cervicale, cum ar fi limfadenopatia, chistul tiroglos etc.
  • Pentru a evalua modificarile difuze ale parenchimului tiroidian.

Pentru a detecta o formatiune tumorala postoperatorie reziduala sau recurenta in loja tiroidiana sau metastaze la nivelul ganglionilor limfatici ai gatului.

Tehnica de examinare ecografica a tiroidei

Toti pacientii sunt examinati in decubit dorsal cu gatul in hiperextensie (este preferabil sa fie folosita o perna pentru a obtine aceasta pozitie), folosind un traductor linear de inalta frecventa (7-15 MHz) care asigura o penetrare adecvata si o imagine de inalta rezolutie.

Transductor liniar de inalta rezolutie

Evaluarea lojei anterioare a gatului se face atat în ​​plan transversal, cat si longitudinal. Imagistica în timp real a leziunilor tiroidiene este realizată utilizând atat tehnici Doppler pe scala de gri, cat si color. Caracteristicile imagistice ale unei mase (localizarea, dimensiunea, forma, marginile, ecogenitatea, conținutul si tipul vascular) ar trebui identificate.

Structura ecografica normala a tiroidei presupune o structura fin granulara, de o parte si de alta a traheei, datorita numeroaselor interfaze date de microlobuli si continutul in coloid al foliculilor tiroidieni. Volumul tiroidian este masurat in ml si reprezinta suma volumelor celor doi lobi tiroidieni, avand ca valori normale la femei- 10-15ml si la barbati – 15-18ml.

Evaluarea ecografica a tiroidei

Ecografia tiroidei este utilizata de rutina in evaluarea diverselor afectiuni tiroidiene precum: tiroidita cronica autoimuna (Hashimoto), tiroidita subacuta (De Quervain), tiroidita acuta, chisturi, noduli benigni/maligni. Odata identificate, modificarile de structura, evaluarea ecografica trebuie refacuta in functie de indicatiile medicului specialist cu scopul de a monitoriza evolutia patologiei. Afectiunea tiroidiana cel mai adesea intalnita este tiroidita cronica autoimuna (Hashimoto) – al carei aspect ecografic poate asocia prezenta de noduli benigni/maligni sau chisturi tiroidiene. Daca este necesar, in cazul nodulilor tiroidieni, biopsia de aspirare cu ac fin (FNAB) trebuie sugerata de medicul endocrinolog.

In concluzie… de ce ecografia?

  • Accesibila
  • Ieftina
  • Neinvaziva – nedureroasa – repetitiva
  • Permite evaluarea eficienta – dimensiunile organelor – structura tisulara – raporturi cu organele cervicale
  • Hemodinamica – identificarea vaselor – caracterizarea curgerii sanguine
  • Dirijarea procedurilor intervenţionale

Dr. Seila Ibadula, medic specialist endocrinologie

MEDSTAR 2000 Clinic

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


activitate-fizica.png

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa organizează în luna iulie 2021 campania de informare şi educare dedicată informării despre efectele activității fizice asupra organismului.

Beneficiile pentru sănătate ale activității fizice, de la cele cardiovasculare la cele mentale, sunt bine stabilite. În schimb, inactivitatea fizică, pe lângă fumat și obezitate este un factor major de risc pentru bolile netransmisibile la nivel mondial.

Activitatea fizică regulată este dovedită a ajuta la prevenirea și gestionarea bolilor netransmisibile, cum ar fi bolile cardiace, accidentul vascular cerebral, diabetul zaharat și mai multe tipuri de cancer. De asemenea, ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale, la menținerea unei greutăți corporale sănătoase și poate îmbunătăți sănătatea mintală, calitatea vieții și starea de bine.

Activitatea fizică se referă la orice tip de mișcare. Modalitățile cele mai frecvente de a fi activ includ mersul pe jos, mersul pe bicicletă, pe motocicleta, diferite tipuri de sporturi, recreerea și jocul activ și pot fi realizate la orice nivel de abilitate și pentru plăcerea tuturor.

Cu toate acestea, estimările globale actuale arată că unul din patru adulți și 81% dintre adolescenți nu fac suficientă activitate fizică. Mai mult, pe măsură ce țările se dezvoltă economic, nivelurile de inactivitate cresc și pot ajunge până la 70%, din cauza schimbării mijloacelor de transport, a utilizării sporite a tehnologiei la muncă și pentru recreere, a valorilor culturale și a comportamentelor sedentare în creștere.

Planul global de acțiune al OMS privind activitatea fizică 2018-2030: oameni mai activi pentru o lume mai sănătoasă, oferă un cadru de acțiuni politice eficiente și fezabile, care pot ajuta la susținerea, menținerea și creșterea activității fizice prin parteneriate interguvernamentale și multisectoriale.

În România, din totalul populației rezidente de 15 ani şi peste care muncesc realizând treburile ce fac parte din activitatea zilnică a fiecărei persoane (efectuând muncă remunerată sau neremunerată, muncă în gospodăria proprie, îngrijind familia, învăţând, căutând un loc de muncă, îngrijind persoane vârstnice etc.) mai mult de jumătate a declarat că atunci când muncesc petrec cea mai mare parte a timpului așezate sau în picioare (60,6%), un sfert din populaţie a declarat că desfăşoară o muncă ce presupune un efort fizic moderat, 5,7% au declarat că realizează o muncă solicitantă din punct de vedere fizic, iar 6,8% au precizat că nu desfăşoară nicio muncă ce presupune efort fizic sau nu au putut preciza tipul efortului fizic

Ce este activitatea fizică ?

Organizația Mondială a Sănătății (OMS): Activitatea fizică se referă la orice tip de mișcare. Modalitățile cele mai frecvente de a fi activ includ mersul pe jos, mersul pe bicicletă, activități în scaunul cu rotile,     diferite tipuri de sporturi, recreerea și jocul activ și pot fi realizate la orice nivel de abilitate și pentru plăcerea tuturor.

Forme de activitate fizică

            Activitatea fizică moderată – necesită efort moderat și accelerează notabil ritmul cardiac.

Exemple: mers în ritm rapid, dans, grădinărit, activități casnice , implicare activă în jocuri și activități    sportive cu copiii/ plimbatul animalelor domestice, activități în construcții (construire acoperișuri,     zugrăveli, etc.), folosirea mopului, a aspiratorului sau greblarea în grădină, transportul/mutatul greutăților       sub 20 kg.

            Activitatea fizică intensă – necesită efort mare și produce accelerarea respirației și o creștere substanțială a      frecvenței cardiace.

Exemple:  alergat,  urcatul rapid al unui deal, ciclism în ritm rapid, aerobic, înot rapid, sporturi și jocuri de     competiție (fotbal, volei, baschet, hochei etc.),  săpat, tunderea ierbii cu un aparat manual,  transportul/         mutatul greutăților peste 20 kg.

Care sunt beneficiile activității fizice regulate? 

  1. Îmbunătățește activitatea respiratorie
  2. Îmbunătățește activitatea cardiacă
  3. Îmbunătățește sănătatea oaselor
  4. Îmbunătățește sănătatea mintală
  5. Contribuie la prevenirea unor boli cronice
  6. Ameliorează starea de sănătate a organismului

Mergeți pe jos? Beneficiile mersului pe jos sunt: 

  • Menține o greutate sănătoasă și scade grăsimea corporală
  • Previne sau ameliorează diferite afecțiuni, inclusiv boli de inimă, accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, cancer și diabet zaharat de tip 2
  • Îmbunătățește starea sistemului cardiovascular
  • Îmbunătățește sănătatea oaselor
  • Îmbunătățește rezistența musculară
  • Organismul devine plin de energie
  • Îmbunătățește starea de spirit, funcțiile cognitive, memoria și somnul
  • Îmbunătățește echilibrul și coordonarea
  • Întărește sistemul imunitar
  • Reduce stresul psihic

Vreți să vă simțiți mai bine ?

  • Adresați-vă cu încredere medicului de familie și asistenților comunitari înainte de a începe practicarea regulată a activității fizice, mai ales dacă aveți boli cronice. Stabiliți împreună obiective realiste, în funcție de starea de sănătate.
  • Alcătuiți un program, astfel încât să practicați cât mai des o formă de activitate fizică ce vă face plăcere.
  • Evitați practicarea sportului în mediul exterior dacă aerul este foarte poluat.
  • Folosiți blog-ul personal pentru informarea prietenilor despre activitățile organizate în luna iulie în localitatea dvs.  cu ocazia desfășurării campaniei naționale a informării despre efectele activității fizice.

 

Infografic-AF-2021 22 iunie1
Infografic-AF-2021 22 iunie2
Infografic-AF-2021 22 iunie3
Poster populatia generala.docx1
Poster populatia generala.docx2

Artrocenteza.jpg

Durerile articulare sunt problemă foarte comună, care afectează deopotrivă tinerii și vârstnicii. În cazul oamenilor în vârstă, cartilajul, care funcționează că o pernă de protecție pentru genunchi, deseori se uzează și produce durere cronică și rigiditate.

Artrocenteza este o procedură în cadrul căreia medicul foloseşte un ac pentru a extrage lichid dintr-o articulaţie.

Aflaţi când este recomandată puncţia articulară, cum se realizează şi care sunt riscurile şi beneficiile acestei proceduri.

Ce este artrocenteza?

Artrocenteza sau puncţia articulară este o procedură în cadrul căreia un specialist îndepartează fluidul aflat în jurul unei articulaţii cu ajutorul unui ac şi a unei seringi. Acest lucru se realizează de obicei sub anestezie locală pentru a ameliora umflarea şi/sau pentru a extrage lichidul care să fie analizat pentru a diagnostica o tulburare sau problemă articulară.

Rolul artrocentezei

De obicei, artrocenteza este realizată pentru:

  • Obţinerea de informaţii suplimentare necesare pentru a determina un diagnostic
  • Reducerea presiunii în articulaţie va ajuta la ameliorarea durerii şi a disconfortului
  • Excesul de lichid trebuie eliminat înainte de administrarea unei injecţii terapeutice

Când este indicată o artrocenteză?

Medicul poate recomanda artrocenteza pentru a confirma sau a exclude un diagnostic sau în scop terapeutic.

Indicaţii pentru artrocenteză în scop diagnostic:

  • Evaluarea artritei monoarticulare
  • Evaluarea tumefacţiei articulare
  • Evaluarea în cazul suspiciunii de artrita septică
  • Identificarea artropatiei induse de prezenta cristalelor la nivel intraarticular
  • În diferite afectiuni articulare cum ar fi guta, pseudoguta, artrita reumatoidă

bursita septică sau non-septică

  • Când se suspectează o infecţie în articulaţie

Indicaţii pentru artrocenteză în scop terapeutic:

  • În cazul unei leziuni sau a unui traumatism care a provocat o hemoragie în spatial articular.
  • Ameliorarea durerii prin aspirarea lichidului sinovial acumulat în exces, care provoacă presiune şi durere în articulaţie
  • Injectarea de medicamente (de exemplu: corticosteroizi, antibiotice sau anestezice).

Lichidul sinovial care este colectat în timpul artrocentezei poate fi supus unei analize. Informaţiile oferite de această analiză pot ajuta la stabilirea diagnosticului şi a celui mai efficient tratament.

Etapa de testare a lichidului sinovial

În laborator, lichidul sinovial extras este analizat apoi, pentru a se observa anumite caracteristici, precum:

  • aspectul (lichidul sinovial normal este vascos, lipicios, are aspect transparent spre galben deschis);
  • examinarea microscopică (lichidul sinovial este analizat sub microscop, pentru a se detecta prezenţa globulelor sangvine, cristalelor şi bacteriilor);
  • analiza chimică (lichidul sinovial este testat pentru a se depista glucoza, proteinele şi lactat dehidrogenaza); alte analize (lichidul sinovial este observat intr-un tub special, dupa 1 ora, pentru a se vedea formarea unui cheag de fibrina, o proteina formata in timpul coagularii normale a sangelui).

Cum se desfasoara aceasta procedura?

Pregatirea pentru procedură

Înainte de artrocenteză, persoanele trebuie să le spună medicilor dacă:

  • Iau orice tip de medicamente, inclusiv medicamente fără reţetă şi suplimente pe bază de plante
  • Sunt alergice la orice medicamente, latex sau anestezic
  • Au orice fel de infecţie sau o tulburare de sânge sau probleme de sângerare
  • Sunt sau ar putea fi gravide
  • Pacienţii care iau de obicei anticoagulante ar putea fi nevoiţi să nu mai ia aceste medicamente în zilele premergatoare artrocentezei. Alţi pacienţi pot continua să ia aceste medicamente, însa ar putea fi nevoiţi să aibă o grijă suplimentară.

Artrocenteza este o procedură internă care de obicei durează doar 5-10 minute. Pentru început, pacientului i se cere să se aşeze sau să stea întins într-o poziţie confortabilă şi care să-i ofere medicului acces uşor la articulaţii.

După ce se dezinfectează tegumentele supradiacente articulaţiei cu betadină  şi alcool se efectuează o anestezie locală după care medical palpează reliefurile anatomice ale articulaţiei de puncţionat.

Medicul introduce un ac în articulaţia sau bursa afectată. Acul este ataşat la o seringa. În timp ce medicul trage înapoi pistonul seringii, aceasta se va umple cu lichid articular.

Aspiraţia lichidului sinovial se realizează cel mai uşor atunci când articulaţia este în poziţie maxima de presiune intraarticulară.

Atunci cand procedura este realizata la genunchi, pacientul este rugat să stea aplecat, cu piciorul relaxat şi drept sau uşor îndoit. Dacă genunchiul este înclinat la un anumit unghi, medicul îi poate pune un prosop sub genunchi pentru sprijin.

Pentru puncţia umărului, pacientul stă în poziţia de decubit dorsal în usoară abducţie, şi cotul flectat la 90° sprijinit pe abdomen sau şezând cu cotul flectat şi sprijinit de cealaltă mână.

Pentru puncţia articulaţiei cotului pacientul sta în poziţia şezând, cu cotul flecat la 90° şi sprijinit pe masa de consultaţii.

După efectuarea puncţiei articulare se va aplica un bandaj local.

Recuperarea după artrocenteză

Artrocenteza este o procedură frecventă, cu puţine riscuri, iar pacienţii se recuperează rapid. Unii pacienţi trebuie să fie însoţiţi de o persoană care să îi conducă acasa în urma procedurii. Anestezicele locale, cum ar fi lidocaina, se elimină din corp de obicei în 2-4 ore. De aceea, pacienţii pot simţi că durerea se înteţeşte la scurt timp după ieşirea din cabinetul medicului. Durerile uşoare pot persista timp de o zi sau două după procedură.

Riscurile şi complicaţiile

Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu artrocenteza sunt:

  • Disconfortul articular temporar.
  • Acul poate zgâria sau perfora tendoanele, vasele de sange sau nervii articulaţiei.
  • Pacientul poate avea o reacţie alergică la anestezic.
  • În cazuri rare, pot pătrunde sânge sau infecţii în cavitatea articulara sinovială, în urma puncţiei.

Tumefiere locală

 

 

 


green-smoothie-1200x800.jpg

Revista Viata medicala prezinta, in editia tiparita, concluziile cele de-a doua editii a workshopului pe tema magneziului, neurostiintelor si nutritiei („2nd Workshop on Magnesium, Neuroscience and Nutrition – în current COVID-19 pandemia”) care s-a desfasurat online, in zilele de 28 si 29 mai a.c. Iata cateva fragmente din acest articol.

La a doua ediţie a workshopului pe tema magneziului, neuroştiinţelor şi nutriţiei au participat cercetători din mai multe ţari europene, dar şi din SUA, Japonia, Australia, Mexic.

Magneziul în hipertensiunea arterială

Profesor dr. Rhian Touyz, director al Institutului de Ştiinţe Cardiovasculare şi Medicale al Universităţii din Glasgow, a abordat un subiect extrem de important, respectiv magneziul şi implicaţiile lui în patologia umană, cu accent pe rolul TRPM în funcţionarea normală, dar şi în patologia cardiovasculară. S-a susţinut ideea că administrarea de magneziu ar fi benefică pentru a reduce dezvoltarea fibrozei la bolnavii hipertensivi. Una dintre cauzele incidenţei ridicate a HTA şi a sindromului metabolic în SUA trebuie căutată în scăderea permanentă în cursul ultimului secol a cantităţii de magneziu introdusă zilnic în organism prin aport alimentar.

Protecţie cerebrală

Laura Locatelli şi colegii ei din Milano au pus la punct un foarte interesant model experimental pentru studierea în vitro a barierei hematoencefalice şi au arătat că magneziul reduce hiperpermeabilitatea indusă acesteia de către lipopolizaharid (LPS) şi bradikinină. Aceste date recomandă administrarea terapeutică de magneziu în toate cazurile patologice în care există o astfel de creştere. Satoski Kida (Japonia) a demonstrat efectul deficienţei magneziului în neuroinflamaţie. Menga Tao (SUA) a demonstrat că administrarea de magneziu şi de vitamina D a determinat o creştere a funcţiilor cognitive la adulţi.

Implicaţii în boala bipolară

Mihai Nechifor şi colaboratorii arată că atât în faza depresivă, cât şi în faza maniacală a psihozei bipolare de tip I există o cădere a nivelului magneziului. În cercetările noastre am pus accentul nu numai pe determinarea concentraţiei magneziului, zincului şi a altor cationi plasmatici, dar şi pe determinarea concentraţiei magneziului intracelular.

Modulator al microbiotei digestive

Importanţa axei intestin-creier este binecunoscută azi, cum este şi implicarea perturbărilor microbiotei în variate procese patologice. Ceea ce nu se ştia este faptul că magneziul are un rol modulator la nivelul microbiotei digestive şi că favorizează normalizarea acesteia, fapt arătat de Federica di Chierico (Italia). Julie Auwercx şi colegii săi (Franţa) au arătat că la nivelul unor cancere digestive (esofagian, gastric şi colorectal) există o modificare a expresiei unor transportori de magneziu.

Factor agravant în formele grave de COVID-19

În general s-a demonstrat că un nivel scăzut al magneziului creşte riscul unor forme mai grave de boală. Magneziul joacă roluri multiple la nivelulsistemului imunitar, iar reducerea concentraţiei acestuia scade apărarea imunitară. În cazul formelor grave de COVID-19, la care se produce aşa-numita “furtună de citokine’’, lipsa magneziului este un factor agravant, deoarece magneziul reduce sinteza de IL-9, de TNF şi a altor cytokine.


analize-uzuale.jpg

Mulți români au teamă de ace, de a merge la medic, de a se confrunta cu un diagnostic. De aceea am numit analizele de laborator un „rău” necesar.

Încă dinainte de a ne naște „facem” analize, prin intermediul mamei. Dacă mama are carențe (de exemplu anemie feriprivă, hipocalcemie, carența vitaminei D), va avea și copilul. Așa încât, corectând carențele mamei, prevenim carențele bebelușului. La vârsta de un an este utilă Hemograma, întrucât anemia feriprivă este frecventă la sugar și copilul mic. Pe măsură ce cresc, copiii se confrunta cu infecții repetate care le cresc imunitatea, dar pot avea și consecințe pe termen lung, cum este cazul streptococului betahemolitic de grup A, situație în care analizele pot face diferența între formele de boală, necesitatea introducerii sau nu a unui antibiotic, durata tratamentului. În acest scop, pe lângă examenul clinic, sunt utile exudatul faringian, hemograma, probele inflamatorii, ASLO, uneori chiar ureea și creatinina care reflectă funcția rinichilor. Aceste analize sunt stabilite de către medic, în mod individual, în urma consultației.

Examenul clinic înainte de a face analize este extrem de necesar, întrucât există proverbul „analize bune, pacientul mort”, precum și reversul: analize un pic modificate, dar care nu exprimă vreo suferință reală a organismului, ci pur și simplu nu se încadrează în intervalul statistic al normalului. Doar corelând analizele cu consultația (anamneză plus examen clinic) putem trage niște concluzii pertinente, nicidecum citind interpretarea de pe internet pentru analiza respectivă.

Cu ce periodicitate ar trebui făcute analize?

Răspunsul nu este unul standard, ci se stabilește în funcție de problemele fiecărui organism. Un copil sau o persoană sănătoasă, care are sub 40 ani și face vizita medicală anuală la medicul de familie, poate face analize o dată la 3 ani, gravidele fac analize în fiecare trimestru de sarcină, persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, din 6 in 6 luni, uneori și mai des, cei peste 40-45 ani fără boli cronice anual.

Cine recomandă analize de laborator?

În mod uzual, medicul de familie, dar și specialistul de altă specialitate clinică ce are în evidență sau consultă un pacient cronic (de exemplu diabetic, cardiac, hipotiroidian, oncologic etc.).

Analizele sunt de multe feluri, impresionant de multe și de scumpe, unele dintre ele (de exemplu markerii tumorali). De aceea nu este recomandat ca pacientul să vină la recepția unui laborator și să ceară „vreau să fac toate analizele”, cum am auzit frecvent. În primul rând pentru că nu are sânge pentru a le face pe toate, dar mai ales pentru faptul că analizele date fără o țintă pot speria inutil omul, întrucât ele nu pot fi interpretate decât într-un context sau pot fi scăpate din vedere analize care ar putea salva viața ( caz concret: o banală sângerare ocultă din fecale la un pacient cu formă foarte ușoară de anemie , care nu prea consuma carne, fără alte simptome a condus la decizia unei colonoscopii care a relevat tumoră malignă de colon, cu markeri tumorali negativi, soluționată chirurgical).

Sper ca exemplul de mai sus să fie decisiv pentru fiecare om de a avea o legătură bună cu medicul curant prin controlul medical periodic, în urma căruia prescrierea de analize să fie de un real folos pentru clarificarea stării de sănătate, iar nu o angoasă inutilă. Cum „repetarea este mama învățăturii”, dacă o problemă nu trece în câteva zile, mergeți la medic, nu direct la laborator, tocmai pentru a nu avea parte de „analize bune, pacientul mort”!


Acces nevazatori

Descarcati programul NonVisual Desktop Acces, care ofera persoanelor cu dizabilitati vizuale posibilitatea de a consulta site-ul nostru.

Apasa AICI

Urmareste-ne pe Facebook

Urmareste-ne pe Facebook

Call Now Button
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support