Ecografia Doppler este o metoda neinvaziva, care se poate realiza fara o pregatire speciala a bolnavului, repetitiva, se realizeaza ori de câte ori medicul considera necesara efectuarea acesteia, si care nu iradiaza în niciun fel bolnavul.
Ecografia Doppler este o metoda neinvaziva, care se poate realiza fara o pregatire speciala a bolnavului, repetitiva, se realizeaza ori de câte ori medicul considera necesara efectuarea acesteia, si care nu iradiaza în niciun fel bolnavul.
Interviu cu prof. univ. dr. Vasile Sarbu, medic primar chirurgie generală, chirurgie vasculară
Femeile simt, când își palpează sânii,că le-a apărut ceva, că le-a crescut ceva în glanda mamară, un nodul. Cele mai multe mi-au relatat că au observat acest lucru după ce s-au lovit cumva la sân și legau apariția acestei tumori de această lovitură.
În realitate, acest lucru se întâmplă extrem de rar, ca printr-o lovitură a sânului să apară acolo un hematom, să se organizeze și să dea o tumoră. De obicei, sânii femeilor, a foarte multora dintre femei, au, fie în perioada fertilității lor, în tinerețe, fie la menopauză, fie oricând în viața lor, posibilitatea să dezvolte niște tumori benigne în glanda mamară. Foarte multe probleme se pun în legatură cu aceste tumori benigne.
Pentru că lumea nu știe că cele mai multe dintre aceste tumori deci peste 80% nu sunt cancere. Sunt pur si simplu noduli mamari. Noi le spunem mastoză, mastoză chistică sau mastoză fibrochistică și în general este dependentă de aspectul hormonal al femeii, de viața pe care o duce, de folosirea de anticoncepționale, de stresul în care trăiește, de anumite tulburări hormonale generale ale organismului ei.
Deci femeile sunt foarte predispuse să formeze în glandele mamare astfel de noduli care nu sunt canceroși. Numai că se sperie foarte adesea când își palpează o astfel de tumoră, cred din capul locului că ar putea să fie cancer sau, cele mai multe, au citit sau au aflat că se pot canceriza acești noduli.
Cum diagnosticam o tumora maligna
Marea lor groază este dacă nu cumva este o tumoră malignă sau dacă nu devine malignă. Să vă spun sincer, și pentru noi, pentru doctori, uneori este dificil să îi spunem unei femei dacă o astfel de tumoră pe care ea o simte, o simțim și noi doctorii, dacă este malignă sau este benignă. Noi avem foarte multe semne care ne atrag atenția atunci când această tumoră a degenerat într-un cancer, sau când este din capul locului un cancer.
Aș vrea să asigur femeile care urmăresc această înregistrare că degenerarea în cancer a tumorilor benigne mamare este extrem de rară. De obicei ele sunt benigne, sunt mastoze, sunt adenoame, fibroame dezvoltate în glanda mamară, și rămân așa. Dar există posibilitatea ca uneori, foarte rar, să se transforme în tumori maligne. Și mai mare este posibilitatea ca femeile să nu știe dacă e tumoră benignă sau malignă.
Explorari necesare pentru depistarea cancerului de san
Din acest motiv există un sfat care se dă pe toată planeta, tuturor femeilor, să își palpeze cât pot ele mai frecvent sânii iar de la o vârstă înainte, în special după 40 de ani, dar și cele care se știu că au tulburări endocrine în general, sunt mai glandulare, să zic așa, să își efectueze ecografii ale glandelor mamare sau mamografii, sau tomografii. Sigur că aceste explorări sunt din ce în ce mai complexe și nu este foarte ușor să te hotărăști să te iradiezi, cum zic femeile, să faci o tomografie mamară, dar este bine ca să te examinezi și dacă observi că a apărut o tumoră sau dacă simți o durere în glanda mamară, sau dacă simți ganglioni în axila corespunzătoare unui sân, este bine să te duci la un doctor. Lucrul acesta nu este nici iradiant, nici periculos. E bine să te examineze cineva. E bine să îți facă o ecografie.
Și acest lucru trebuie să îl facă și femeile sănătoase. Mai ales lor le-aș transmite să își examineze sânii. Cât pot de frecvent, obligatoriu după o anumită vârstă, pentru că pot să apară surprize. Tumorile, uneori, sunt atât de mici încât nu se palpează. Sunt uneori ca niște mici calcificări în glanda mamară. Și aceste lucruri simple pot să fie mai complexe, pot să le pună pe gânduri pe ele, dar și pe medic, și aș vrea să spun că din tot ceea ce medicina a reușit de-a lungul evoluției sale foarte lungi a fost să vindece cancerul mamar.
Cancerul de san este vindecabil
Una din cuceririle medicinei moderne este faptul că acest cancer, dacă nu a ajuns într-un stadiu în care nu se mai poate face nimic, dar în acest stadiu sunt multe boli care nu se mai pot vindeca, multe boli vindecabile cum ar fi și tuberculoza, de exemplu, dacă ajunge într-un stadiu extrem de avansat, nu se mai poate face nimic. Dar altfel, CANCERUL MAMAR ESTE O BOALĂ VINDECABILĂ, VINDECABILĂ 100%. Printr-o colaborare dintre medicii chirurgi și medicii oncologi, cancerul mamar se vindecă.
Am bolnave operate de mine acum 20 de ani, 25 de ani, de cancer mamar confirmat pe care le întâlnesc și care sunt la ora actuală bucuroase că trăiesc. Sunt la o vârstă înaintată unele dintre ele, au copii, au nepoți, și îmi povestesc, îmi reamintesc cum le-am operat aici în Constanța cu foarte mulți ani în urmă și cum s-au vindecat de cancer mamar și multă lume se minunează: cum, ați avut cancer și v-ați vindecat? Cancer mamar și v-ați vindecat? Nu. Cancerul mamar este o boală vindecabilă. Cu o singură condiție. SĂ URMEZI PAȘII PE CARE MEDICINA ȚI-I RECOMANDĂ.
Standarde si proceduri la MEDSTAR General Hospital
Și acești pași au un standard al lor. Deci tratamentul cancerului mamar se face după standarde internaționale în centrele unde această problemă este pusă la punct. Un astfel de centru e MEDSTAR General Hospital. În acest centru există standarde de diagnostic și de tratament a cancerului mamar care, desigur, este complex. El presupune și explorări, imagistică pe care poate o facem în afara centrului nostru, presupune o colaborare cu oncologii din Constanța care la rândul lor își au sediul în alte centre din Constanța, dar secvența chirurgicală și conduita terapeutică pentru un cancer mamar este la MEDSTAR General Hospital identică cu aceea pe care, dacă ar pleca o femeie de aici la Roma, sau la Milano, sau la Londra, sau la Madrid, sau în America, ar primi-o exact ca la MEDSTAR. De ce?
Pentru că noi respectăm protocoalele internaționale de diagnostic și de tratament a cancerului mamar. În primul rând, în acest domeniu a afirma că o persoană are cancer mamar, o femeie are cancer mamar, se face prin examinarea ei, prin investigații imagistice, radiografii, ecografii, analize de laborator etc, dar examenul de care nu ne putem lipsi când formulăm un astfel de diagnostic este analiza piesei, a tumorii care se poate biopsia sau se poate scoate și da la analiză.
Aș putea să vă spun că, din acest punct de vedere, ne situăm și noi pe palierul pe care se situează lumea bună a medicinei la ora actuală în centrele medicale cele mai puternice. Adică, în timpul operației, dacă o femeie vine la clinica de chirurgie de la MEDSTAR, i se efectuează extirparea tumorii, și în timp ce ea este operată, chiar instantaneu, chiar peroperator, extemporaneu, cum zicem noi chirurgii, i se efectuează analiza microscopică a piesei, se vede dacă e cancer sau nu e cancer, și chirurgul poate să decidă asupra viitorului ei. Asupra operației mai extinse sau mai puțin extinse pe care o efectuează.
Ce ar fi particular la noi la MEDSTAR? Particular ar fi că noi am incorporat în strategia noastră terapeutică de cancer mamar ideile moderne care se referă la o operație mai economicoasă în această patologie, în aceste tumori, adică să extirpăm un sector din sân, să lăsăm glanda mamară sănătoasă și întreagă, să nu facem operații neapărat mutilante decât dacă tumora este într-un stadiu extrem de avansat. Dar în stadiile ei mai de început, stadiul 1, stadiul 2, stadiul 3a, efectuăm operații să zic așa de protecție psihică a femeii în care se scoate tumora, i se extirpă de la subraț, de la axilă, ganglionii.
Înclinația Clinicii de Chirurgie de la MEDSTAR către aceste operații, care în literatură se poartă sub numele de operații de tip Veronesi, pentru că acest Veronesi, cu jumătate de secol în urmă pleda către aceste operații mai puțin mutilante, acest lucru este îmbucurător, zic eu.
În al doilea rând, pentru prima dată în România, la noi la MEDSTAR, și când lucram la Spitalul Județean, am introdus un gest chirurgical care se numește axilopexie, în care gaura care rămâne în axilă, spațiul care rămâne în axilă după ce se scot ganglionii, îl umplem, îl plombăm cu musculatura bolnavei, câteva fire, nu este ceva foarte greu, se apropie mușchii pectorali de mușchii mari dorsali ai toracelui și se închide acest spațiu al axilei, ceea ce este foarte îndrăgit de bolnave pentru că după operație, pe drenurile care se pun timp îndelungat, una două luni, se scurge lichid, limfă, din spațiul care rămâne în axilă după scoaterea ganglionilor, după limfadenectomie, cum zicem noi științific. Ei bine, acest gest pe care l-am introdus în țara noastră și pe care l-am prezentat la congresele de senologie ale României, îl aplicăm, de regulă, aici la MEDSTAR, și femeile se vindecă cu mai puține chinuri postoperatorii, cu mai puțină perioadă de purtare a tuburilor, vreo 2-5 săptămâni, fără să criticăm pe cei care nu îl practică. Este un gest care ne aparține, o metodă pe care noi o îndrăgim și care este spre binele și confortul bolnavei care s-a operat de un cancer de sân.
Altfel, tehnica pe care o facem este tehnică universală, de extirpare a tumorilor, a lanțurilor ganglionare cu mare grijă și de tratament complementar, adjuvant, de mare importanță a oncologilor.
Tehnici moderne de examinare complexa
O achiziție a medicinei actuale în domeniul cancerului mamar este efectuarea, pe lângă examenul la microscop a tumorii, pe lângă examinarea histopatologică sau anatomopatologică cum se spunea clasic, examinarea mai complexă numită imunohistochimică care ar fi asemănătoare cu antibiograma. Când vrei să vezi ce microbi are cineva în urină sau în sânge. Acest examen imunohistochimic ne dă informații mai valoroase despre caracteristicile tumorii și ne ajută în selectarea tratamentelor postoperatorii și ne dă un prognostic mai sigur de vindecare a bolnavei. Acest lucru nu costă foarte mult. Îl fac niște laboratoare cu care noi suntem în colaborare și care lucrează cu Clinica noastră de aici. Eu sfătuiesc pe paciente, atunci când i se spune dacă o doresc, să o ceară, să o efectueze.
Desigur, dacă mă întrebați până unde am ajuns noi cu standardul tratamentului cancerului mamar , desigur nu suntem foarte neglijenți față de sfaturile pe care le dăm familiilor, descendenților femeilor cu cancer mamar care trebuie să își efectueze un control mai riguros de-a lungul vieții, trebuie să se expună, dacă doresc, și la examene genetice, trebuie să își verifice constelația lor endocrină să vadă dacă nu au tulburări de ciclu. Și atunci, ce le-aș spune femeilor. Le-aș spune să nu se teamă de cancerul mamar. Poate că nu e bine să folosească acest termen care este psihologic destul de abrupt, și să folosească termenul de tumoră mamară sau de nodul mamar dar să știe când este vorba de cancer mamar, să nu se teamă de o intervenție chirurgicală, efectuată în clinica noastră pentru că este la standardele cele mai acceptate pe plan european și mondial.
Cancerul mamar se afla pe primele locuri ca raspandire intre cancerele femeii, cu frecventa mare dupa 40 ani, 30% aparand in premenopauza. Semnele si simptomele sunt foarte variate: durere mamara, nodul mamar/axilar palpabil, eritem cutanat, scurgeri mamelonare, retractie mamelonara ; exista si forme fara semne evidente.
Cauza exacta a cancerului mamar este necunoscuta. Hormonii feminini si varsta inaintata joaca un rol in determinarea cancerului mamar. În cazul detectării timpurii, boala este vindecabilă. Cancerul mamar in stadiu incipient poate fi depistat printr-o ecografie mamara , inainte de a fi aparut orice fel de simptome.
Cel mai frecvent semn este nodulul mamar nedureros. Statistic, cancerul mamar omoara peste 3000 de femei annual, iar cazurile nou (depistate) diagnosticate se ridica la peste 7000 anual. Factorii declansatori ai bolii se pot regasi in tratamentele cu anticonceptionale, fumatul de la varste tinere, obezitatea, stresul, dezechilibrele hormonale si alti factori genetici sau de mediu. În cazul detectării timpurii, boala este vindecabilă. Cancerul mamar in stadiu incipient poate fi depistat printr-o ecografie mamara , inainte sa fi aparut orice alte semne.
Ecografia mamara este o manevra neinvaziva , este nedureroasa si poate fi efectuata oricand, indiferent de perioada ciclului menstrual. Rezultatul ecografic este eliberat imediat pacientei.
Ecografia este obligatorie in completarea mamografiei in cazul sanilor densi mamografic. Mamografia nu exclude ecografia. Ecografia este necesara in diagnosticul diferential al formatiunilor cu aspect mamografic benign: chist-fibroadenom, precum si in monitorizarea lor.
Superioara mamografiei în multe situatii, ecografia mamara cu punctie-biopsie ecoghidata poate fi efectuata oricarei femei, în vederea unui diagnostic corect al formatiunilor mamare.
Punctia-biopsie mamara este o manevra putin invaziva (comparativ cu biopsia excizionala, ce presupune totdeauna anestezie generala si spitalizare). Riscurile sunt mult mai mici, complicatiile mai reduse, iar recuperarea este rapida. Cicatricile sunt absente, iar în cazul în care se pune un diagnostic de benignitate se poate evita interventia chirurgicala, scazând în acest fel si costurile asociate diagnosticarului si tratamentului.
Ulcerul venos reprezinta complicatia cea mai redutabila a bolii venoase cronice. El are o prevalenta de aproximativ 2% la persoane de peste 65 ani. In Europa de Vest, 1-3% din bugetul pentru sanatate este alocat pentru ulcerul venos. Boala necesita tratament indelungat, timpul mediu de vindecare variaza intre 12 si 30 saptamani. Se considera ca tratamentul pentru ulcerul venos in regim de spitalizare este de 24 ori mai scump fata de cel din ambulatoriu. De asemenea, timpul de spitalizare este mai scurt in centre dedicate care utilizeaza protocoale terapeutice.
Ecografia are un rol central in obiectivarea leziunilor vasculare generatoare de ulcer de gamba. Pe langa confirmarea etiologiei venoase a ulcerului, ecografia Doppler venos arata existenta refluxului venos si identifica refluxul venelor perforante si existenta trombozei. De aceea este obligatorie in evaluarea preoperatorie si urmarirea postoperatorie a bolnavului.
In ceea ce priveste importanta reducerii presiunii in sistemul venos prin terapia compresiva si prin corectarea refluxului pathologic, rezolvarea hipertensiunii venoase este mai importanta decat alegerea tipului de pansament. Terapia compresiva controleaza edemul, reduce refuxul venos, amelioreaza pompa musculaturii gambei, imbunatateste microcirculatia, stimuleaza fibrinoliza. Compresia prin ciorapi elastici previne recurenta ulcerului, iar adaugarea unui agent antitrombotic vasculotrop amelioreaza hemodinamica sanguine si reface structura peretelui vascular si astfel se grabeste vindecarea ulcerului venos.
Dermatita alergica poate aparea in urma utilizarii in tratamentul topic a unor agenti precum lanolina, antibioticele, antisepticele etc., incidenta ei crescand proportional cu durata ulcerului. Dermatita de contact apare datorita contactului exsudatului abundent cu pielea. Transformarea maligna a ulcerului venos poate fi o cauza a esecului tratamentului, de aceea ulcerul greu vindecabil necesita biopsii multiple.
Ca o regula de buna practica, flebologii recomanda tuturor practicienilor implicati in ingrijirea bolnavilor de ulcer venos cunostinte practice elementare de fiziologie venoasa si fiziopatologie a ulcerului venos.