Articole medicale Archives | Pagina 2 din 29

Dragi pacienți,

Ne dorim să vă aducem la cunoștință cât de important este să vă îngrijiți sănătatea cardiacă. Inima este motorul vieții noastre, iar menținerea ei într-o stare optimă este esențială pentru bunăstarea noastră generală.

Este vital să nu ignorați semnele și simptomele care ar putea indica o problemă cardiacă. Durerile în piept, senzația de sufocare, oboseala excesivă sau amețelile pot fi indicii că ceva nu este în regulă. În astfel de situații, nu ezitați să ne contactați imediat sau să căutați asistență medicală de urgență.

Încurajăm cu căldură realizarea examenelor medicale regulate și, în egală măsură, ascultarea sfaturilor experților noștri în domeniul cardiologiei.

Iată câteva sfaturi importante pentru menținerea sănătății cardiace:

Controale regulate: Mergeți la controale medicale periodice pentru a vă asigura că inima functioneaza bine și pentru a identifica eventualele probleme în stadii incipiente.

Alimentație sănătoasă: Consumați o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe. Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi nesănătoase.

Controlul greutății: Menținerea unei greutăți sănătoase reduce riscul afecțiunilor cardiace. Adoptați un stil de viață activ și echilibrat.

Mișcare regulată: Exercițiile fizice regulate, cum ar fi mersul pe jos, alergatul, înotul sau ciclismul, întăresc inima și contribuie la menținerea sănătății generale.

Limitarea stresului: Tehnici de relaxare precum meditația, yoga sau cititul pot ajuta la reducerea stresului, care poate afecta negativ sănătatea inimii.

Renunțarea la fumat: Fumatul este un factor major de risc pentru afecțiunile cardiace. Renunțați la fumat pentru a vă proteja inima și plămânii.

Consum moderat de alcool: Dacă beți alcool, faceți-o cu moderație. Un consum excesiv poate avea efecte negative asupra sănătății inimii.

Controlul tensiunii arteriale: Menținerea tensiunii arteriale în limite normale reduce riscul bolilor cardiace. Respectați recomandările medicului în acest sens.

Gestionarea diabetului: Dacă aveți diabet, mențineți glicemia sub control. Nivelul ridicat de zahăr din sânge poate afecta inima.

Odihna suficientă: Asigurați-vă că aveți parte de suficient somn de calitate. Lipsa somnului poate crește riscul afecțiunilor cardiace.

Monitorizarea colesterolului: Verificați nivelul de colesterol și luați măsuri pentru a menține colesterolul LDL (rău) la valori normale.

Cunoașterea istoricului familial: Informați medicul despre eventualele probleme cardiace în familia voastră. Unele afecțiuni pot fi moștenite genetic.

Nu uitați că fiecare pas mic spre îngrijirea sănătății inimii contează. Dacă aveți întrebări sau îngrijorări, nu ezitați să ne contactați. Să aveți grijă de inima voastră și sănătatea generală!

Dr Adina Trușcă, medic specialist cardiologie

Infecțiile urinare sunt printre cele mai răspândite infecții bacteriene și una dintre cele mai frecvente în rândul pacienților care se adresează cabinetului de nefrologie din cadrul MEDSTAR General Hospital. Această afecțiune poate afecta orice parte a sistemului urinar atunci când bacteriile reușesc să “străpungă” sistemul nostru de apărare și să provoace apariția infecțiilor.

“În funcție de localizare, infecțiile urinare sunt clasificate în infecții urinare joase – uretrite, cistite, și infecții urinare înalte – pielonefrite. Mai pot apărea infecții ale prostatei, adică prostatite”, afirmă dr. Regep Nejla, medic primar nefrologie în cadrul MEDSTAR General Hospital.

Bacteria E.Coli, care face parte din microbiomul intestinal, este cea care provoacă cel mai des apariția infecțiilor urinare. Printre cauzele determinante putem menționa igiena necorespunzătoare a zonei genitale, un sistem imunitar slăbit, purtarea de lenjerie intima din materiale sintetice, pantaloni mulați sau costume de baie care se usucă greu, utilizarea toaletelor publice neigienizate, abuzul de antibiotic (prin administrarea excesivă de antibiotic, se poate dezechilibra flora intestinală și poate apare rezistența bacteriană), unele boli cornice (precum cancerul, bolile autoimune), menopauza și premenopauza, unele metode contraceptive și nu în ultimul rând, anatomia aparatului urinar al femeii.

Acestea sunt cauze specifice femeilor, însă există și cauze specifice infecțiilor tractului urinar ale bărbaților, iar printre acestea se numără sexul vaginal neprotejat cu o femeie care suferă de infecție vaginală, sexul anal neprotejat sau prezenta unor afecțiuni ale prostatei.

Totuși, femeile sunt cele mai predispuse la această afeciune, ca urmare a anatomiei locale. “Femeile, după contactul sexual, pot avea “cistita lunii de miere”. Femeile au o uretră mai scurtă și un calibru mai larg, astfel încât microbii care colonizează zona genitală pot ascensiona și ajunge cu ușurință în vezica urinară”, precizează dr. Regep Nejla.

Alți factori de risc care pot duce la apariția infecțiilor urinare sunt anomalii ale aparatului urinar, blocaje de-a lungul tractului urinar, cum ar fi litiaza urinară sau adenomul de prostată.

MANIFESTĂRI CLINICE

Ce simptome resimt persoanele care suferă de infecție urinară? Cea mai pregnantă este durerea sau senzația de arsură la urinare. Apoi, eliminarea unei cantități mici de urină, combinată cu senzația de a urina în continuare. Nu în ultimul rând, unele persoane pot prezenta urină tulbure cu un miros necaracteristic, febră și frisoane, etc.

În cazul infecțiilor urinare înalte, simptomele cele mai frecvente sunt febra peste 38 grade Celsius, frisoane, stări de greață, vărsături, dureri laterale în zona lombară, dureri puternice ale spatelui.

Ignorate sau netratate corespunzător, infecțiile urinare pot da complicații serioase, precum riscul de naștere prematură sau de greutate sub cea normală a fătului, în cazul afectării femeilor gravide, recidiva periodică a infecțiilor urinare, afectarea rinichilor, îngustarea uretrei la bărbați cu uretrite recurente, sepsis, o afectare gravă care poate pune viața în pericol.

Consultul medical este extrem de important în diagnosticarea infecțiilor urinare și trebuie făcut de către un medic nefrolog. Acesta va urmări atent o serie de aspecte, precum momentul apariției, intensitatea simptomelor, etc. Pentru un diagnostic corect, medicul nefrolog va realiza și o serie de investigații.

“Începem cu examenul sumar de urină și urocultura, pe care le puteți realiza în cadrul Laboratorului MEDSTAR 2000. Înainte de a începe orice tratament antibiotic, este corect să se efectueze un examen sumar de urină și urocultura din prima urină de dimineață, din al doilea jet, după o toaletă prealabilă. După recoltarea acestor probe de urină, se poate începe tratamentul cu simptomatice sau cu antibiotice, care acționează pe tractul urinar, urmând ca după obținerea rezultatului și a antibiogramei de la urocultură să fie reevaluat tratamentul în funcție de rezultatul obținut. În continuare, efectuăm o ecografie abdominală, ecografie renovezicală și, acolo unde este nevoie, apelăm la alte specialități, din cadrul MEDSTAR General Hospital, precum urologia, colegii mei venind în completarea serviciilor medicale cu o cistoscopie sau o radiografie abdominală pe gol, etc.”, ne spune dr. Regep Nejla.

TRATAMENT

Tratamentul infecțiilor urinare implică, în cele mai multe cazuri, administrarea de antibiotic. Durata tratamentului și alegerea medicației depind de starea de sănătate a persoanei și de tipul de bacterii din urină. “În infecțiile urinare joase, cistite sau uretrite, trebuie să facem tratament antibiotic 7-10 zile, tratament antibiotic completat și de alte simptomatice, antiinflamatorii nesteroidiene, antispastice, antiseptice urinare. Dacă este vorba de o infecție urinară înaltă, pielonefrită acută, tratamentul antibiotic ajunge și la 10-14 zile, cu antibiotic conform antibiogramei. În prostatitele acute sau cronice acutizate, tratamentul poate dura și 3-4 săptămâni”, afirmă dr. Regep Nejla. În cazul infecțiilor apărute la femeile aflate la menopauză, medicul nefrolog poate recomanda și un tratament pe bază de estrogeni.

METODE DE PREVENȚIE

Ce metode de prevenție există pentru a preîntâmpina apariția infecțiilor urinare? Cele mai sigure modalități de prevenire a ITU sunt igiena locală și consumul de lichide, în special apă și ceaiuri. Consumul de lichide are rolul de a ajuta la diluarea urinei și a încărcăturii microbiene, iar creșterea frecvenței urinării ducând la eliminarea mai rapidă a bacteriilor din tractul urinar.

Toate informațiile legate de diagnostic și tratament pot fi obținute de la medicul specialist nefrolog, care, la MEDSTAR General Hospital, oferă consultații și servicii de spitalizare de zi și spitalizare continuă în baza biletului de trimitere, fiind necesară o programare prealabilă la numerele de telefon 0241-940 sau 0726-337.827.

Centrul Medical de Diagnostic și Tratament MEDSTAR 2000 din Constanța, bulevardul Mamaia nr. 222, vă stă la dispoziție cu o investigație numită „stimulare magnetică transcraniană” (TMS).

În continuare puteți citi reportajul realizat de publicația Constanța 100% oe tema acestei investigații cu dr. Daniela Mușat, medic primar neurologie.

Ce este stimularea magnetică transcraniană și ce indicații are. Dr. Daniela Mușat, MEDSTAR 2000 Clinic: „La acest tratament pot apela atât pacienții cu afecțiuni neurologice, psihiatrice, dar și cei perfect sănătoși”

Dr Romeo Bîtcă, medic specialist în cadrul MEDSTAR 2000 CLINIC ne vorbește despre nodulii tiroidieni, o patologie des întâlnită în practica endocrină și posibilitățile de investigație pentru stabilirea unui diagnostic de monitorizare sau de tratament chirurgical.

„Este un subiect foarte important datorită incidenței foarte mari a acestora, unele studii susțin că, în timpul vieții, un om are cam 50% șanse de a dezvolta noduli tiroidieni și în studii pe grupuri populaționale mari la investigația ecografică acești noduli se descoperă de la 35% până la 50% din pacienți.

De ce este atât de răspândită această patologie? Este o întrebare pe care o primesc frecvent din partea pacienților. De ce apar acești noduli? De ce ajung să se dezvolte?

Din păcate răspunsul este un pic frustrant, nu putem ști cu exactitate cauza de apariție a acestora. Bineînțeles că există o serie de factori incriminați – factori genetici, factori de mediu cum ar fi aportul insuficient de iod, radiațiile ionizante sau patologii tiroidiene autoimune care predispun la apariția nodulilor tiroidieni. Dar un raport de cauzalitate directă pentru apariția acestora nu putem stabili și astfel că nu putem stabili nici măsuri de profilaxie pentru ca acești noduli să nu apară sau să nu crească în dimensiune.

De ce ajunge un pacient cu noduli tiroidieni să ceară un consult endocrinologic?

Simptomatologia nodulilor tiroidieni este destul de silențioasă mai ales în faza incipientă și este în directă legătură cu dimensiunea și poziționarea acestora. De multe ori, un nodul tiroidian este descoperit întâmplător la un examen imagistic de rutină sau atunci când pacientul poate observa anumite modificări în loja anterioară a gâtului.

Un pacient cu nodul tiroidian poate resimți, după cum am spus mai devreme depinde de poziționarea nodulilor în lobii tiroidieni, poate resimți fenomene compresive la nivelul traheei, ceea ce determină dificultăți respiratorii, poate resimți fenomene compresive la nivelul esofagului determinând disfagie sau atunci când un nodul este poziționat mai posterior poate comprima nervii laringieni recurenți, determinând disfonie.

Ce presupune evaluarea complexă a unui nodul tiroidian?

Evaluarea unui nodul tiroidian se desfășoară în mai mulți pași. Primii pași ar fi efectuarea unui profil hormonal, apoi investigația cea mai facilă pentru examinarea nodulului este o ecografie tiroidiană care ne oferă o serie de informații legate de dimensiunile, structura, conturul, vascularizația nodulului.

Nu orice nodul tiroidian este motiv de îngrijorare. De fapt, aproximativ 95% din nodulii tiroidieni se dovedesc a fi benigni.

Un nodul care ridică suspiciuni este un nodu cu consistență fermă de dimensiuni mari sau cu o creștere rapidă. Un nodul apărut la vârstă tânără sau prea înaintată. Un nodul apărut la pacienți de sex masculin, deși nodulii tiroidieni sunt mai frecvent întâlniți în rândul femeilor, atunci când acesta apare la un pacient de sex masculin indică mai multe suspiciuni și trebuie investigat și are un risc mai mare de a se dovedi neoplazic. Un nodul la un pacient, de asemenea, cu un istoric familial de cancer tiroidian sau istoric personal de expunere la radiații. Iar la examenul ecografic un nodul care indică suspiciuni de malignitate este un nodul de dimensiuni mari, cu o structură solidă, cu contur neregulat, cu margini imprecise, are o vascularizație bogată intranodulară, poate prezenta calcificări.

Dacă la examenul ecografic nodulul decelat ridică suspiciuni, putem îndrepta pacientul pentru efectuarea unei puncții biopsii care ne va spune ce tip de celularitate regăsim la nivelul nodulului și va stabili un scor al riscului de malignitate. Atenție! Puncția biopsie stabilește doar un risc de malignitate, un scor de risc de malignitate și nu poate stabili cu certitudine dacă un nodul este malign. Puncția biopsie este un examen citologic, nu este un examen histopatologic. Doar un examen histopatologic al piesei operatorii poate pune diagnosticul 100% cert de malignitate.

În urma biopsiei și coroborării tuturor informațiilor obținute din examenele clinice și paraclinice putem stabili dacă pacientul are întradevăr indicație chirurgicală sau îi putem recomanda monitorizarea periodică.

Monitorizarea ecografică a nodulilor se face la 3, 6 luni și se va urmări dacă nodulul și-a modificat caracteristicile, dacă a crescut în dimensiuni, caz în care se va recomanda intervenția chirurgicală.

În cadrul Clinicii Medstar 2000, pentru evaluarea pacienților cu această patologie, putem efectua în regim de spitalizare de zi consultul endocrinologic, investigații de laborator specifice și suplimentar examinare ecografică.

1. Ce este o hernie inghinală?

Regiunea inghinală are orificii naturale la rădăcina coapsei, pentru a lăsa să treacă elementele anatomice care merg la membrul inferior sau către testicul la bărbați.
Relaxarea anatomică a acestor orificii poate fi cauza apariției unei hernii inghinale sau crurale (femurale) care este eliberarea, printr-un orificiu natural mărit, a unei părți din conținutul cavității abdominale.

O hernie se manifestă, în general, ca umflare localizată inghinală, agravată de statul în picioare și de efort.
Herniile pot apărea la orice vârstă. Herniile inghinale sunt mai frecvente la bărbați, herniile crurale (femurale) sunt mai frecvente la femei. Herniile la copii rezultă dintr-un defect congenital specific.

2. Care sunt consecințele?

Odată formată hernia, apare de regulă creșterea treptată a volumului acesteia, dar se observă cu o viteză variabilă de evoluție.

Vindecarea fără intervenție chirurgicală nu există!
Evoluția naturală crește disconfortul în timp. Strangularea herniei este riscul major progresiv: este încarcerarea intestinului in hernie. Hernia devine ireductibilă și foarte dureroasă. Acest lucru necesită o consultație chirurgicală de urgență.

Riscul de strangulare variază in funcție de tipul anatomic al herniei: mic pentru hernia inghinală in varietatea ei directa, este mare pentru hernia crurală (femurală). Acest risc trebuie discutat cu chirurgul în timpul consultației.
Există hernii care sunt însoțite de dureri locale în absența strangulării. Această durere poate fi legată de alte patologii și nu de hernie și poate persista după repararea herniei.

3. Care este tratamentul herniei inghinale?

Tratamentul curativ pentru hernia inghinală este intervenția chirurgicală.
Reducerea herniei și încercarea acesteia de a o menține cu un bandaj special sau improvizat pentru hernie NU este o opțiune terapeutică care să fie reținută astăzi.
O eventuală abținere terapeutică poate fi propusă NUMAI după un consult chirurgical în funcție de patologiile asociate, vârsta și bineînțeles opțiunea pacientului.

4. Cum se repară o hernie?

La adulți:
Au fost dezvoltate două tipuri de proceduri:
– Reconstrucția peretelui prin sutură (cusătură) folosind țesuturi anatomice.
– Armarea peretelui folosind un voal din material sintetic (vorbim apoi de reparare prin „placă, proteză, voal, plasă, “mesh”).

Există două variante tehnice și sunt diferențiate de locul de implantare a armăturii peretelui:
– Abord anterior direct (o singură incizie de câțiva centimetri în zona inghinală).
– Abord laparoscopic (mini-incizii aproape de buric).
Sunt posibile mai multe tipuri de anestezie. Alegerea finală a tehnicii alese este validată la finalul consultului de anestezie.

Calea laparoscopică necesită anestezie generală. Calea anterioară este posibilă sub anestezie locală sau loco-regională.
În toate cazurile, perioada postoperatorie de consolidare finală este de trei-patru săptămâni timp în care se recomandă evitarea efortului fizic major.

Hernia congenitală la copii nu necesită de obicei întărire protetică.

5. Care sunt riscurile operației de hernie inghinală?

Complicații rare legate de orice intervenție chirurgicală abdominală:
– Complicații tromboembolice (flebita, embolie pulmonara)
– Complicații hemoragice (plăgi vasculare, hematoame)
– Complicații infecțioase la incizii, catetere, drenuri și sonde. – Plăgi digestive, căpăstrui și ocluzii intestinale secundare
– Plăgi ale vezicii urinare, retenție de urină postoperatorie
Există, de asemenea, complicații excepționale legate de laparoscopie:
– Apar când abdomenul este umflat sau când se introduce primul trocar la începutul operației, acestea pot necesita transformarea într-o deschidere mare (laparotomie).
– Acestea sunt in general leziuni ale vaselor mari precum aorta abdominala sau leziuni ale organelor apropiate locului de operație, in principal digestive (intestine) sau urinare (ureter, vezica urinara). Aceste leziuni accidentale pot fi favorizate de complexitatea intervenției sau de circumstanțe anatomice neprevăzute. Recunoașterea lor imediată permite în general repararea fără sechele, dar uneori pot trece neobservate în timpul operației și pot provoca peritonită sau un abces postoperator. Ele pot duce în mod excepțional la moartea pacientului.

Complicații specifice precoce:
– Seroame (bulgări de lichid limpede) și echimoze (placă albastră) care se pot difuza în țesuturile penisului și
a pungilor (între 5 și 10% din cazuri).
– Impactul asupra sensibilităţii suprapubiene, volumului şi sensibilitatea testiculului si bursei datorită disecției
cordonului spermatic și care poate duce la atrofia ischemică a testiculului (în mai puțin de 1% din cazuri).
– Infecții excepționale ale protezei numite impropriu „respingeri” și care pot necesita reintervenție pentru
ablație (mai puțin de 0,35% din cazuri).

Complicații specifice tardive:
– Durerea cu sechele, cel mai adesea regresând în cei doi ani de la intervenție și care par a fi observate mai
frecvent după abord anterior (2-4%).
– Recidiva herniei (aproximativ 2% după armarea peretelui folosind plasarea unei plase protetice).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
The Art of Hernia Surgery – a step-by-step Guide – autor: Giampiero Campanelli (Editura Springer)
Federația Franceză de Chirurgie Viscerală și Digestivă
Asociația Franceză de Chirurgie
Societatea Franceză de Chirurgie Digestivă
European Hernia Society

Dr. Alexandru Doșa, medic specialist chirurgie generală

Newer Posts

Older Posts