Articole medicale
Reumatism.webp

Bolile reumatice afectează atât copiii, tinerii cât și vârstnicii, de aceea dorim să spulberam mitul potrivit căruia reumatismul ar fi apanajul vârstei a III-a, respectiv al înaintării în vârstă.

Reumatismul este, de fapt, un termen folosit pentru a defini practic afecțiunile ce interesează sistemul musculo-scheletal, în special articulațiile. Concepția generală este aceea că reumatismul afectează persoanele în vârstă, însă realitatea ne arată că poate fi afectată orice categorie de vârstă.

Afecțiunile reumatice pot fi împărțite în afecțiuni inflamatorii, cum sunt bolile reumatice autoimune (precum artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, vasculite sistemice) sau afecțiuni degenerative determinate de degradarea progresivă, fiziologică a componentelor articulare (precum osteoartrita, tendinitele, bursitele).

Cauzele precise ale majorității afecțiunilor articulare rămân necunoscute, următorii factori joacă un rol important în declanșarea bolilor reumatice:

sexul: femeile prezintă un risc mai mare în cazul unor boli precum artrita reumatoidă, sclerodermia, fibromialgia. Bărbații sunt mai predispuși la gută și spondilartropatii;

bagajul genetic și istoricul familial;

stil de viață: fumatul, dieta;

unele infecții;

suprasolicitarea – uzura cronică a articulațiilor.

Simptomele frecvente ale bolilor reumatice sunt :

– durerea articulară;

– inflamația locală;

– deformarea articulară;

– dureri sau slăbiciune musculară;

– pierderea amplitudinii mișcărilor sau a flexibilității articulare;

– oboseala;

– stare de rău general.

Diagnosticul în afecțiunile reumatologice este complex și se bazează pe criterii clare, stabilite la nivel internațional. Acestea includ:

investigații de laborator analize uzuale (VSH și Proteina C Reactivă), cât și analize complementare cum ar fi anticorpii (ex: anticorpi antinucleari, anticorpi anti CCP) sau anumiți markeri genetici (ex: HLA B 27 sau HLA B 51). Prezența sau absența unor markeri biologici caracteristici nu confirmă sau infirmă diagnosticul, iar simpla prezență a unor anticorpi, în lipsa manifestărilor clinice nu pun diagnosticul de boală reumatică autoimună.

investigații imagistice – radiografii ale segmentelor osoase afectate, RMN, CT, ecografie musculoscheletală, test pentru măsurarea densității osoase în cazul osteoporozei, investigarea altor aparate și sisteme în cazul bolilor autoimune pentru a depista afectarea altor organe (ecografie abdominală EKG, ecocardiografie, etc.).

Deoarece bolile reumatice sunt boli cronice, cu pacienții afectați se stabilește o relație lungă și strânsă, tratamentul fiind adaptat continuu la viața, nevoile și biologia unică a fiecărui pacient.

În managementul afecțiunilor reumatice medicul reumatolog coordonează tratamentul, dar uneori este necesară abordarea multidisciplinară (cu medicul cardiolog, pneumolog, gastroenterolog, nefrolog, neurolog, dermatolog), fiind boli cu determinism multisistemic.

Bolile reumatice sunt printre cele mai răspândite, invalidante și împovărătoare boli afectând semnificativ calitatea vieții bolnavilor. Acestea, netratate corespunzător, afectează activitățile zilnice, cum ar fi: mersul, urcatul scărilor, îmbrăcatul, gătitul, cu efect profund asupra capacității de muncă.

Tratamentul este stabilit în funcție de diagnostic și implică utilizarea de medicamente care ajută la reducerea durerii și inflamației și uneori, la prevenirea deteriorării articulațiilor. Aceste medicamente includ analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene corticosteroizi, medicamente antireumatice care modifică boala sau terapie biologică.

În prezent, datorită dezvoltării diverselor clase terapeutice, alături de îngrijirea multidisciplinară și personalizată au dus la un prognostic mai bun al bolilor.

Prevenția afecțiunilor reumatologice – un stil de viață sănătos care să includă:

Dieta: fructele, legumele și proteinele de calitate au proprietăți antiinflamatoare

Renunțarea la fumat: tutunul reduce eficiența anumitor medicamente, iar în cazul artritei reumatoide crește riscul de boală și se asociază cu forme mai severe

Păstrarea unei greutăți corporale optime: obezitatea degradează articulațiile

Evitarea sedentarismului – activitatea fizică regulată dezvoltă musculatură și păstrează flexibilitatea articulațiilor

Reducerea stresului- stresul prelungit poate duce la apariția bolilor reumatice autoimune sau poate agrava simptomele acestora

Deoarece stabilirea diagnosticului corect al bolilor reumatice are un impact foarte mare asupra evoluției și prognosticului bolii, recomandăm pacienților prezentarea la medic mai rapidă pentru ca șansele de a controla boala să fie mai mari.

Dr Telehoi Cristina Andreea


Image3.jpg

Reumatologia este o ramură a medicinei interne care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor, afecțiuni nechirurgicale. Prin aparat locomotor se înțeleg articulații, mușchi, tendoane.

Uneori este necesară colaborarea între reumatolog și medicul ortoped sau medicul neurochirurg, sau medicul de recuperare medicală. Cea mai frecventă cauză de adresare la medicul reumatolog este durerea. Durerea este o importantă cauză de dizabilitate, temporară sau chiar de pensionare anticipată. Durerea de asemenea, poate fi acută, cu debut recent, sau cronică, de săptămâni, luni chiar ani de zile. Aceasta poate să apară ziua sau noaptea. Uneori exista o accentuare la efort sau dimpotrivă, la repaos prelungit.

O altă cauză importantă de adresare la cabinetul de reumatologie este tumefierea sau umflarea unei articulații sau unei zone articulare. Această tumefacție poate fi expresia clinică a unei colecții în articulație sau în prelungirile articulației care se numesc burse sau poate fi vorba despre un edem la nivelul țesutului subcutanat.
În afară de afecțiunile strict articulare reumatologia se ocupă și cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor autoimune ale țesutului conjunctiv. Țesutul conjunctiv se gasește în vasele de sânge, în piele, în articulații. Aceste afecțiuni pot să aibă manifestări nu doar la nivelul articulațiilor, dar și la nivelul altor organe. De aceea, uneori se întâmplă ca dacă nu sunt manifestări musculo-scheletale pacientul să ajungă la alți colegi, respectiv colegi de medicină internă, de dermatologie, de endocrinologie, de ortopedie și să existe în felul acesta o întârziere a diagnosticului de boală de țesut conjunctiv. Aceasta se întâmplă peste tot în lume

Afecțiunile pe care le tratează medicul reumatolog pot fi împărțite în mai multe categorii, în funcție de cauză. Cea mai frecventă cauză este cea degenerativă sau de suprasolicitare. În această categorie intră artrozele, de exemplu gonartroza, coxartroza, spondiloza la nivelul coloanei vertebrale, discopatiile, periartrita scapulohumerală, periartrita coxofemurală, sindromul de tunel carpian, tendinite, tendinoze, bursite, etc. În continuare, o altă categorie de boli pe care le tratăm este cea a bolilor autoimune sau autoinflamatorii. Între acestea intră, pe primul loc ca frecvență poliartrita reumatoidă. În afară de aceasta mai există grupul spondilartritelor cum ar fi spondilita anchizolantă, artrita reactivă, artrita psoriazică. De asemenea, dintre bolile de țesut conjunctiv de care am amintit mai devreme aș enumera lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polimiozita, dermatomiozita și vasculitele.

O altă categorie de afecțiuni musculoscheletale sunt cele de cauză metabolică. În acestea intră osteoporoza sau osteomalacia. De asemenea, merită amintite câteva patologii care sunt destul de frecvente, sunt tot de natură inflamatorie, respectiv artritele cu microcristale, dintre care cea mai frecventă este guta. În afară de aceasta mai există o afecțiune numită pseudogută sau condrocalcinoză.

Aș aminti faptul că medicul reumatolog poate să trateze și simptome musculoscheletice care apar în cadrul unor alte boli precum diabetul, precum boala renală cronică, depresia, etc. Ca și investigații care sunt necesare pentru diagnosticul afecțiunilor musculoscheletale, în primul rând analizele de laborator care presupun hemoleucogramă, biochimie dar și teste de autoimunitate foarte importante în reumatologie, teste genetice de asemenea. În afară de analize, importante sunt metodele imagistice, radiografia convențională, ecografia musculoscheletală, computerul tomograf și rezonanța magnetică nucleară. În plus, pot fi efectuate ca investigații și electromiografia de către medicul neurolog. În plus se poate măsura densitatea minerală osoasă prin testul dexa pentru diagnosticul de osteoporoză în post menopauză.

Uneori ca metodă de investigație este necesară puncția articulară atunci când există o colecție la acest nivel și se poate efectua o analiză macroscopică și microscopică a lichidului articular, cel mai important lucru fiind excluderea unei infecții articulare care poate lăsa sechele dacă nu este tratată. În afară de puncție la nivel articular ca și tratament, de exemplu, se poate efectua infiltrație intraarticulară la nivelul oricărei articulații periferice. Se pot injecta corticosteroizi care sunt antiinflamatoare locale. Cel mai frecvent în România se găsește Diprophos. În afară de corticosteroizi se mai pot injecta substanțe vâscoelastice, sunt de fapt reprezentate de seringi preumplute cu acid hialuronic. De asemenea se poate efectua infiltrație cu plasmă bogată în trombocite.

Aceste infiltrații sau puncții se pot efectua sub ghidaj ecografic, care este foarte util. Practic, prin ghidajul ecografic se vizualizează acul prin care se introduce substanța sau prin care se evacuează lichid. În afară de tratamentul local afecțiunile musculoscheletale se pot trata medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene, cu corticosteroizi, cu analgezice, cu tratamente imunosupresoare în cazul bolilor autoimune. Aceste medicamente imunosupresoare pot fi sintetice sau pot fi biologice, acestea din urmă fiind de generație mai nouă. Uneori aceste afecțiuni au nevoie și de tratament de recuperare medicală, respectiv fizioterapie. De aceea, putem să colaborăm în tratarea acestor boli cu medicul de recuperare.

Aici la Clinica MEDSTAR 2000 avem posibilitatea să efectuăm în baza unei spitalizări de zi o evaluare inițială și investigații: analize de laborator, radiografie, ecografie și chiar electromiografie.

Dr. Popescu Nicoleta, medic specialist reumatologie


Artrocenteza.jpg

Durerile articulare sunt problemă foarte comună, care afectează deopotrivă tinerii și vârstnicii. În cazul oamenilor în vârstă, cartilajul, care funcționează că o pernă de protecție pentru genunchi, deseori se uzează și produce durere cronică și rigiditate.

Artrocenteza este o procedură în cadrul căreia medicul foloseşte un ac pentru a extrage lichid dintr-o articulaţie.

Aflaţi când este recomandată puncţia articulară, cum se realizează şi care sunt riscurile şi beneficiile acestei proceduri.

Ce este artrocenteza?

Artrocenteza sau puncţia articulară este o procedură în cadrul căreia un specialist îndepartează fluidul aflat în jurul unei articulaţii cu ajutorul unui ac şi a unei seringi. Acest lucru se realizează de obicei sub anestezie locală pentru a ameliora umflarea şi/sau pentru a extrage lichidul care să fie analizat pentru a diagnostica o tulburare sau problemă articulară.

Rolul artrocentezei

De obicei, artrocenteza este realizată pentru:

  • Obţinerea de informaţii suplimentare necesare pentru a determina un diagnostic
  • Reducerea presiunii în articulaţie va ajuta la ameliorarea durerii şi a disconfortului
  • Excesul de lichid trebuie eliminat înainte de administrarea unei injecţii terapeutice

Când este indicată o artrocenteză?

Medicul poate recomanda artrocenteza pentru a confirma sau a exclude un diagnostic sau în scop terapeutic.

Indicaţii pentru artrocenteză în scop diagnostic:

  • Evaluarea artritei monoarticulare
  • Evaluarea tumefacţiei articulare
  • Evaluarea în cazul suspiciunii de artrita septică
  • Identificarea artropatiei induse de prezenta cristalelor la nivel intraarticular
  • În diferite afectiuni articulare cum ar fi guta, pseudoguta, artrita reumatoidă

bursita septică sau non-septică

  • Când se suspectează o infecţie în articulaţie

Indicaţii pentru artrocenteză în scop terapeutic:

  • În cazul unei leziuni sau a unui traumatism care a provocat o hemoragie în spatial articular.
  • Ameliorarea durerii prin aspirarea lichidului sinovial acumulat în exces, care provoacă presiune şi durere în articulaţie
  • Injectarea de medicamente (de exemplu: corticosteroizi, antibiotice sau anestezice).

Lichidul sinovial care este colectat în timpul artrocentezei poate fi supus unei analize. Informaţiile oferite de această analiză pot ajuta la stabilirea diagnosticului şi a celui mai efficient tratament.

Etapa de testare a lichidului sinovial

În laborator, lichidul sinovial extras este analizat apoi, pentru a se observa anumite caracteristici, precum:

  • aspectul (lichidul sinovial normal este vascos, lipicios, are aspect transparent spre galben deschis);
  • examinarea microscopică (lichidul sinovial este analizat sub microscop, pentru a se detecta prezenţa globulelor sangvine, cristalelor şi bacteriilor);
  • analiza chimică (lichidul sinovial este testat pentru a se depista glucoza, proteinele şi lactat dehidrogenaza); alte analize (lichidul sinovial este observat intr-un tub special, dupa 1 ora, pentru a se vedea formarea unui cheag de fibrina, o proteina formata in timpul coagularii normale a sangelui).

Cum se desfasoara aceasta procedura?

Pregatirea pentru procedură

Înainte de artrocenteză, persoanele trebuie să le spună medicilor dacă:

  • Iau orice tip de medicamente, inclusiv medicamente fără reţetă şi suplimente pe bază de plante
  • Sunt alergice la orice medicamente, latex sau anestezic
  • Au orice fel de infecţie sau o tulburare de sânge sau probleme de sângerare
  • Sunt sau ar putea fi gravide
  • Pacienţii care iau de obicei anticoagulante ar putea fi nevoiţi să nu mai ia aceste medicamente în zilele premergatoare artrocentezei. Alţi pacienţi pot continua să ia aceste medicamente, însa ar putea fi nevoiţi să aibă o grijă suplimentară.

Artrocenteza este o procedură internă care de obicei durează doar 5-10 minute. Pentru început, pacientului i se cere să se aşeze sau să stea întins într-o poziţie confortabilă şi care să-i ofere medicului acces uşor la articulaţii.

După ce se dezinfectează tegumentele supradiacente articulaţiei cu betadină  şi alcool se efectuează o anestezie locală după care medical palpează reliefurile anatomice ale articulaţiei de puncţionat.

Medicul introduce un ac în articulaţia sau bursa afectată. Acul este ataşat la o seringa. În timp ce medicul trage înapoi pistonul seringii, aceasta se va umple cu lichid articular.

Aspiraţia lichidului sinovial se realizează cel mai uşor atunci când articulaţia este în poziţie maxima de presiune intraarticulară.

Atunci cand procedura este realizata la genunchi, pacientul este rugat să stea aplecat, cu piciorul relaxat şi drept sau uşor îndoit. Dacă genunchiul este înclinat la un anumit unghi, medicul îi poate pune un prosop sub genunchi pentru sprijin.

Pentru puncţia umărului, pacientul stă în poziţia de decubit dorsal în usoară abducţie, şi cotul flectat la 90° sprijinit pe abdomen sau şezând cu cotul flectat şi sprijinit de cealaltă mână.

Pentru puncţia articulaţiei cotului pacientul sta în poziţia şezând, cu cotul flecat la 90° şi sprijinit pe masa de consultaţii.

După efectuarea puncţiei articulare se va aplica un bandaj local.

Recuperarea după artrocenteză

Artrocenteza este o procedură frecventă, cu puţine riscuri, iar pacienţii se recuperează rapid. Unii pacienţi trebuie să fie însoţiţi de o persoană care să îi conducă acasa în urma procedurii. Anestezicele locale, cum ar fi lidocaina, se elimină din corp de obicei în 2-4 ore. De aceea, pacienţii pot simţi că durerea se înteţeşte la scurt timp după ieşirea din cabinetul medicului. Durerile uşoare pot persista timp de o zi sau două după procedură.

Riscurile şi complicaţiile

Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu artrocenteza sunt:

  • Disconfortul articular temporar.
  • Acul poate zgâria sau perfora tendoanele, vasele de sange sau nervii articulaţiei.
  • Pacientul poate avea o reacţie alergică la anestezic.
  • În cazuri rare, pot pătrunde sânge sau infecţii în cavitatea articulara sinovială, în urma puncţiei.

Tumefiere locală

 

 

 


infiltratiile-intraarticulare-1200x675.jpg

INFILTRATIILE INTRAARTICULARE reprezinta injectarea de substanțe terapeutice (preparat cortizonic sau hialuronat de sodiu) in interiorul unei articulații sau in jurul ei, cu scopul de a ameliora durerea și a reda functionalitatea acesteia.

La nivelul articulatiilor tumefiate (umflate) se poate efectua evacuarea unei cantitati variabile de lichid articular, care va ameliora simptomele; acesta va putea fi analizat in laborator pentru un diagnostic de certitudine si pentru excluderea unei infectii. In functie de caz, dupa punctia evacuatorie a unei articulatii se poate introduce o substanta sub forma unei infiltratii.

Infiltratiile intraarticulare/periarticulare sunt indicate in urmatoarele situatii:
– osteoartrita (artroza) de exemplu la nivelul genunchiului, gleznei, degetelor
– periartrita scapulo-humerala
-durere calcai
– durere lombară sau cervicala, discopatie
– tendinite sau bursite din jurul articulatiilor

Prin aplicarea infiltratiilor se obtine ameliorarea sau chiar disparitia durerii articulare pentru o perioada variabila de timp, scaderea sau incetarea administrarii de medicamente antiinflamatoare sau analgezice (antialgice) adjuvante, amanarea unei interventii chirurgicale (protezarea soldului sau a genunchiului) si imbunatatirea functiei articulare.

Infiltratia intraarticulara se realizeaza in cabinetul medicului specialist (reumatolog, medic de recuperare medicala, ortoped). Pacientul va fi asezat cat mai confortabil, astfel incat articulatia sa fie destinsa la maximum. Se aspira medicamentul din fiola (sau se foloseste o seringa preumpluta), iar dupa dezinfectarea zonei de interes cu o solutie antiseptica medicul va introduce acul in articulatie si apoi solutia dorita. Se folosesc repere anatomice sau ghidajul ecografic pentru localizarea regiunii vizate.
De regula se utilizeaza un anestezic local (xilina) pentru evitarea durerii cauzate de intepatura. Prin folosirea unei tehnici corecte sunt reduse la minim posibilele complicatii mentionate mai jos.

Se recomanda atentie in urmatoarele situatii:
– pacienți în tratament cu anticoagulante sau cu tulburări de coagulare
– hipertensiune arterială sau diabet zaharat necontrolate (în cazul administrării de cortizo)
-istoric de alergii la medicamente
-semne de infectie locala

Posibile complicatii sunt:
– durere locala
– reactii vegetative de tipul transpiratii, paloare, senzatie de lesin
– sangerare minima la locul injectiei
– reactii alergice
-atrofia tesutului grasos subcutanat
-hiperpigmentarea regiunii punctionate

MEDSTAR 2000 Clinic

 


musculoscheletala.png

ECOGRAFIA MUSCULOSCHELETALA este o metoda de investigare imagistica a unor suferinte de muschi, articulatii, ligamente sau chiar de menisc.

Cu ajutorul acesteia se pot diagnostica anumite afectiuni, se pot monitoriza unele boli reumatice cronice si, nu in ultimul rand, se pot efectua injectii ghidate ecografic in interiorul articulatiilor sau in jurul acestora (infiltratii).

Avantajele ecografiei de aparat locomotor sunt numeroase, pentru ca se efectueaza in timp real, chiar si in timpul unor miscari specifice anumitor articulatii/muschi, nu iradiaza, nu este invaziva, nu este dureroasa si se poate repeta ori de cate ori este nevoie.

Poate fi de prima intentie in cazul durerilor articulare, periarticulare sau tumefierilor articulare (artrite), unor suferinte de nervi periferici, manifestate prin amorteala, furnicaturi sau slabiciune musculara, precum si in cazul unor formatiuni ale pielii aflate in vecinatatea unor articulatii.

Practic, ecografia musculoscheletala este utila pentru diagnosticul artritei reumatoide, spondilartritelor periferice, artritei psoriazice, gutei, pseudogutei, reumatismului abarticular, sindromului de compresie nervoasa (canal carpian/cubital/tarsian), artrozei (osteoartritei), tumorilor/pseudotumorilor, tendinopatiilor samd.

In completarea acesteia, atunci cand nu este suficient de concludenta sau atunci cand se intrevede o interventie chirurgicala, se poate efectua examenul de rezonanta magnetica nucleara (RMN/IRM).

Acest tip de ecografie se realizeaza de catre medicii specialisti care trateaza afectiunile aparatului locomotor, respectiv medicul reumatolog, de recuperare medicala (reabilitare), medicina sportiva sau ortopedie. De asemenea, aceasta este interpretata in contextul clinic si in functie de experienta examinatorului.

MEDSTAR 2000 Clinic detine un aparat de ecografie de inalta performanta pentru realizarea acestui tip de ecografie de catre medicul reumatolog. In urma investigatiei, pacientul primeste un buletin de interpretare si imagini semnificative ale regiunii de interes.

Dr. Nicoleta Popescu (Huidiu), medic specialist reumatologie


Acces nevazatori

Descarcati programul NonVisual Desktop Acces, care ofera persoanelor cu dizabilitati vizuale posibilitatea de a consulta site-ul nostru.

Apasa AICI

Urmareste-ne pe Facebook

Urmareste-ne pe Facebook

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
×