Polimialgia reumatica
Vasculitele reprezintă un grup heterogen de afecţiuni caracterizate prin inflamaţia peretelui vascular, asociată cu alterarea circulaţiei ȋn teritoriul afectat şi care se manifestă prin semne clinice şi simptome variate. Polimialgia reumatică (PM) face parte, alături de arterita giganto-celulară, din grupul vasculitelor sistemice de artere mari şi mijlocii. În cazul PM sunt afectate arterele mari şi mijlocii care irigă musculatura membrelor superioare şi inferioare şi musculatura cefei.
PM este considerată cea mai frecventă afecţiune reumatologică inflamatorie a vârstnicilor, boala având o afinitate pentru pacienţii de peste 50 de ani (vârsta medie de debut fiind de 70 de ani), ȋn special din rasa albă şi de sex feminin (75%).
Tabloul clinic al PM debutează cel mai adesea insidious cu simptome nespecifice (subfebrilitate, astenie fizică, anorexie, alterarea stării generale, scădere ponderală) care pot dura săptămâni sau chiar luni. Ulterior apar simptome care reflectă inflamaţia şi ischemia regiunii afectate.
Durerile articulare (atralgii) şi musculare (mialgii) apar la nivelul cefei şi la nivelul centurilor scapulară (umeri şi regiunea proximală a braţelor) şi pelvină (şolduri şi regiunea proximală a coapselor), cel mai frecvent bilateral, simetric. Durerea apare şi noaptea, durează peste 1 lună, este ȋnsoţită de redoare matinală peste 30-60 de minute. De obicei nu răspunde la tratamentul cu antialgice şi antiinflamatorii.
Pacientului ȋi este dificil să ridice braţele mai sus de nivelul umerilor, să-şi schimbe poziţia ȋn pat sau să se ridice din pat sau de pe scaun. Forţa musculară este păstrată, dar ȋn timp poate să apară atrofia musculară.
Analizele de sânge relevă un sindrom biologic de inflamaţie deosebit de intens (VSH-ul poate depăşi valorile de 100mm/h), o anemie uşoară de tip inflamator, dar cu enzime musculare (TGO, CK) normale. Şi electromiograma este normală.
Deoarece simptomatologia şi modificările paraclinice nu sunt specifice, diagnosticul de PM este unul de excludere. Pentru a pune un diagnostic cert de PM trebuie avute ȋn vedere afecţiuni infecţioase (de pildă, endocardita bacteriană, osteomielita cronică, sindroamele virale şi tuberculoza), neoplazice, endocrine sau metabolice (afecţiunile tiroidei, paratiroidelor şi osteomalacia) şi alte boli inflamatorii cronice (poliartrita reumatoidă, spondilartropatiile nediferenţiate cu debut tardiv, lupusul eritematos sistemic, vasculitele sistemice şi miopatiile inflamatorii).
Răspunsul rapid, prompt la o doză moderată de prednison – 10-20 mg zilnic, în doză unică, dimineaţa, poate contribui la confirmarea diagnosticului. Simptomatologia poate diminua, până la dispariţie, iar probele de laborator se normalizează după primele zile de tratament. De altfel, tratamentul cu glucocorticostroizi este singurul care şi-a dovedit eficienţa. Important este ca dozele să se reducă treptat şi durata tratamentului să fie de 1-2 ani sau chiar mai mult. Pacienţii trebuie informaţi asupra riscului de reapariţie a simptomelor la oprirea bruscă a tratamentului, dar şi asupra efectelor adverse ale glucocorticoizilor. Aceste efecte adverse pot fi prevenite şi combătute printr-o colaborare stânsă ȋntre pacient şi medicul specialist reumatolog.