Apendicita acută reprezintă o afecțiune inflamatorie a apendicelui cecal, fiind una dintre cele mai frecvente cauze de abdomen acut chirurgical.
Apedicele cecal este o structură tubulară cu o extremitate terminată în deget de mănușă, iar cealaltă extremitate comunicând cu cecul – prima porțiune a colonului. Această conformație poate favoriza obstrucția segmentară a lumenului apendicular cu coproliți, corpi străini (sâmburi) sau viermi intestinali (ascarizi), rezultând o cavitate închisă unde se acumulează mucus. Presiunea crescută din acest segment jenează circulația sanguină din peretele apendicular, având drept consecință zone de ischemie şi necroză parcelară. Aici are loc perforația apendicelui, cu apariția inițial a peritonitei localizate și, dacă pacientul nu se prezintă la timp la medic, a peritonitei generalizate – afecțiune gravă, caracterizată prin prezența de lichid purulent în întreg abdomenul, cu consecințe nefaste asupra întregului organism.
Dacă evoluţia este mai lentă, atunci acolarea progresivă a anselor intestinale şi a marelui epiploon la apendice prin exsudatul fibrinos determină aderenţe, iniţial laxe, apoi strânse, greu de disociat. Rezultă un plastron sau bloc apendicular. Dar este posibilă o dehiscenţă a organelor aglutinate şi evoluţia spre o peritonită secundară generalizată.
Simptomele în forma tipică de apendicită acută sunt dominate de durerea abdominală ce survine de obicei în plină sănătate sau pe fondul unui uşor disconfort digestiv. Debutul durerii este brusc sau mai insidios, dar creşte în intensitate. Debutul brusc ca o durere paroxistică localizată periombilical sau eventual în epigastru se datorează obliterării lumenului apendicelui prin corp străin. Frecvent durerea se manifestă iniţial în epigastru sau în regiunea periombilicală apoi se localizează după câteva ore sau zile în fosa iliacă dreaptă. Durerea creşte treptat în intensitate şi poate cuprinde apoi întreg abdomenul. La mulţi bolnavi durerea debutează direct în fosa iliacă dreaptă. Durerea devine ulterior continuă. Ca si simptome digestive asociate, însă nespecifice, apare inapetența – precoce și constant, greața și vărsăturile, tulburări de tranzit intestinal – constipație sau diaree. De asemenea poate apărea febra, frisoane, puls crescut. Este de evitat autoadministrarea de antialgice și antibiotice, care pot masca simptomele, sau de purgative, care pot grăbi perforația apendicelui.
Când se prezintă la medic, bolnavul este liniştit, evită orice mişcare şi menţine flexia antalgică a coapsei drepte pe abdomen şi prezintă crispare dureroasă la mişcări. Limba este încărcată, adesea saburală. Dacă tuşeşte, acuză dureri în fosa iliacă dreaptă şi, reflex, apasă şi imobilizează cu ambele mâini peretele abdominal din regiunea fosei iliace drepte. Caracteristic pentru apendicita acută este exacerbarea durerii din fosa iliacă dreaptă la palpare, cu apărare musculară. Aceasta se poate transforma in contractură musculară, inițial limitată la fosa iliacă dreaptă, semn al peritonitei localizate, ulterior extinsă la întreg peretele abdominal în peritonita generalizată.
Nu există un examen de laborator specific pentru apendicită. Totuși, este util un set minim de analize de laborator, cum sunt hemograma, care poate arăta un număr crescut de leucocite, glicemia, transaminaze, uree, cretinina, sumarul de urină pentru a se exclude alte afecțiuni, dar și pentru a evalua pacientul din punct de vedere biologic înainte de intervenția chirurgicală. Femeile vor face un test de sarcină pentru a exclude prezența unei sarcini.
Imagistic, radiografia abdominală poate fi primul test folosit pentru a se exclude alte cauze de durere abdominală. Ecografia abdominală poate arăta prezența de lichid în cavitatea peritoneală și uneori poate vizualiza apendicele inflamat. Este utilă și în excluderea altor afecțiuni abdominale, mai ales cele genitale la femeie sau urinare. În cazul în care diagnosticul de apendicită nu este sigur, poate fi utilizată tomografia computerizată, care are o precizie mai mare decât ecografia în diagnosticarea apendicitei.
Tratamentul recomandat în apendicita acută este cel chirurgical radical, adică apendicectomia, cu excepția plastronului apendicular în care rezoluţia se obţine prin tratament medical: repaus la pat, regim alimentar hidric, reechilibrare hidro-electrolitică şi mai ales prin antibioterapie masivă, iar local se aplică o pungă cu gheaţă. Apendicectomia este indicată la 2-3 luni după răcirea completă obţinută prin tratament medical.
Intervenția chirurgicală efectuată cu scopul îndepărtării apendicelui poate fi efectuată fie pe cale laparoscopică, fie pe cale deschisă, clasică. Intervenția laparoscopică presupune realizarea a 3 sau 4 mici incizii pentru instrumentele laparoscopice si a unei camere de lucru prin insuflarea de CO2 in abdomen. În apendicectomia clasică abordul se face printr-o singură incizie, mai mare, în fosa iliacă dreaptă. Indicația pentru apendicectomia laparoscopică se justifică în sindromul dureros de cadran abdominal inferior drept la femeie, la obezi şi eventual pentru unele considerente estetice. Anestezia folosită în mod uzual pentru apendicectomia clasică este rahianestezia, iar pentru cea laparoscopică, anestezia generală.
Evoluţia bolnavului apendicectomizat este de regulă benignă. Majoritatea pacienților se simt mai bine imediat după operație. Tratamentul postoperator va consta în administrarea pe cale intravenoasă de lichide, antibiotice și de antialgice. Totuși, pot apărea și complicații, mai ales în apendicitele acute cu peritonită neglijată sau survenite la pacienți cu tare asociate: diabet zaharat, obezitate, afecțiuni cardiace, hepatice, renale.