HERNIA INGHINALA este o afectiunea a canalului peritoneo-vaginal (CPV) alaturi de hidrocel si chistul de cordon. Aceste anomalii curent intalnite la copil au aceeasi origine comuna – absenta de inchidere a CPV.
Incepand cu luna a 3-a de viata intrauterina, peritoneul abdominal formează o prelungire numita CPV, care coboara traversand canalul inghinal in scrot. La baieti, CPV insoteste testiculul in migrarea sa din pozitia lombara pana in scrot; la fetite, acompaniaza ligamentul rotund.
Acest canal se oblitereaza intre luna a 8-a si a 9-a, lasand un cordon fibros, iar in partea sa distala formeaza vaginala testiculului. O anomalie de inchidere a CPV se manifesta la varste diferite ca o hernie, hidrocel sau chist, in functie de largimea canalului si gradul de permeabilitate.
Daca acest canal este total permeabil, la baieti se manifesta ca o hernie inghino-scrotala sau hidrocel comunicant, in functie de largimea canalului, iar la fetite, ca o hernie in care poate hernia ovarul. Un canal partial permeabil, in functie de nivelul de obturatie, se poate manifesta ca o hernie inghinala, chist de cordon sau hidrocel necomunicant.
Tratamentul consta in suprimarea CPV pe cale inghinala, indiferent de anomalie. Aceasta se face printr-o incizie in pliul inghinal inferior pe partea respectiva, se patrunde in canalul inghinal unde se identifica sacul de hernie si se separa de elementele cordonului spermatic. Ulterior, sacul de hernie se ligatureaza la nivelul orificiului inghinal profund, iar excesul se rezeca. Urmeaza inchiderea plagii operatorii pe planuri anatomice. Recuperarea postoperatorie este rapida, necesitand evitatea efortului fizic pentru 2-3 saptamani.
Tulburarile de mers si displazia de dezvoltare a soldului la copii
Cele mai multe prezentări într-un cabinet de chirurgie și ortopedie pediatrică de ambulator se refera la tulburările de mers. Mai ales într-un mediu privat unde medicul are posibilitatea să aloce puțin mai mult timp consultației decât într-un sistem de asigurări de sănătate, și atunci părinții care doresc mai multe informații și mai multe precizări se adresează în primul rând unui cabinet privat unde există această posibilitate ca medicul să stea mai mult timp de vorbă cu familia.
Nu sunt afecțiuni grave. Dar neglijarea lor poate să ducă la fixarea unor atitudini vicioase ale membrelor prin creștere în poziția greșită și să devină definitive. De unde, dacă prezentarea rapidă, precoce, la medic poate să prevină prin mijloace extrem de simple, de obicei nu tratamente ci îngrijire de un anumit tip în sânul familiei, atitudinile respective se corectează în proporție de peste 80%.
Ideal ar fi să nu așteptăm până la apariția semnelor. Recomand cu căldură tuturor familiilor care au copii foarte mici să încerce să facă un control ortopedic, de ortopedie pediatrică, în prima lună de viață, de dorit în jurul celei de-a 15-a zi de viață pentru displazia de dezvoltare a șoldului iar pentru tulburările de mers, în jurul vârstei de 1 an, când începe mersul, chiar dacă observă, chiar dacă nu observă dumnealor niște modificări.
Și să revin puțin la displazia de dezvoltare a șoldului. Este o afecțiune, o stare a șoldului care permite acestuia să se luxeze prin evoluția copilului. Cartilajul cavității cotiloide nu acoperă în totalitate cotilul. Și atunci există posibilitatea ca acesta să sară de la locul lui, spus foarte simplu.
Este o afecțiune care, depistată foarte precoce, până la 3-4 luni, înainte ca acel copil să stea măcar în fund, el se vindecă, se poate vindeca. Este un progres deosebit, ecografia de șold bine efectuată și bine interpretată este salutară. Chiar dacă încă mai sunt medici care nu au încredere în ea din experiența celor care au întemeiat, au făcut această metodă, și din experiența foarte multor clinici de ortopedie pediatrică din Europa și din alte state avansate, printre care Mongolia, evoluția este foarte bună. Am subliniat Mongolia pentru că eu cred că aproape oricine de la noi din țară are impresia că această țară, Mongolia, este mai puțin dezvoltată decât noi. Vreau să vă spun că acolo screeningul pentru depistarea displaziei de dezvoltare a șoldului se face în prima lună de viață. La noi, statul nu reușește să acopere prin mijloacele lui economice să facă acest screening tuturor nou născuților, așa cum ar fi ideal.
De aceea recomand cu tărie tuturor părinților care doresc, care au posibilitatea, să facă acest screening. Consultația se poate face în mediul privat sau la instituțiile publice care au cabinete de chirurgie și ortopedie de copii. Singura problemă este costul ecografiei, care deocamdată la noi în țară aparține, revine exclusiv familiei.
Dar vă recomand s-o faceți cu seriozitate pentru că până la 3 luni, 3 luni și jumătate copilul dvs poate fi dezvoltat, rezolvat, vindecat, dacă are această afecțiune. Afecțiunea nedepistată la timp mai poate fi tratată și mai târziu dar tratamentul este de data aceasta ortopedic, greoi, poate să dureze mai mult, imobilizări gipsate succesive sau dacă depistarea se face după ce copilul a început să meargă câteodată se lasă cu intervenție operatorie. Cu cât e vârsta mai precoce de depistare a bolii, cu atât este mai bine.
Deci la început se rezolvă cu orteză simplă, apoi cu imobilizări gipsate, cu intervenții chirurgicale simple care se adresează părților moi, simple pentru noi ca profesioniști, dar asta înseamnă o agresiune asupra copilului asta înseamnă griji și îngrijiri din partea familiei, sau, dacă depistarea este chiar târzie, intervențiile operatorii pot fi mai laborioase și cu rezultate mai puțin certe decât așa cum facem în primele luni de viață.
Cea mai mare parte a tulburărilor de mers la care mă refeream la începutul interviului nostru beneficiază de așa-numita talasoterapie care în Constanța este gratuită.Trebuie doar să fie indicată și folosită. Ca orice mijloc natural, nu dă rezultate foarte repede. Trebuie o consecvență în utilizarea lor. Ca să îl pomenesc pe maestrul nostru, profesorul Alexandru Pesamosca, și el constănțean, care spunea că la Constanța e rușinesă ai asemenea boli, având în vedere că ai marea la dispoziție și că primăvara, de când dă firul ierbii și toamna, până cade frunza, acești copii ar trebui să stea pe malul mării.
Pe plajele cel mai puțin amenajate, cele cu pietriș, pentru că nisipul foarte fineste agreat de cei care doresc să se relaxeze. Mersul e bun și pe nisip, decât pe covor sau pe parchet acasă e mai bine pe nisip, dar și mai bine este pe o plajă cu pietriș. Sunt multe situații în care aceste mijloace simple de folosire a plajei mai puțin amenajate și a forței valurilor, talasoterapia, musculatura, ligamentele, musculatura gambei în special, ligamentele articulației gleznei, se întăresc. Sunt mijloace active de corecție care fac foarte mult bine copiilor în dezvoltare, aflați în dezvoltare.
Încă un sfat general, care se adresează tuturor, nu cuiva în mod special, este de a încerca să se desprindă de a-și pune singur diagnosticul pe net. Informațiile pe care le capătă din diverse site-uri sunt destul de puțin științifice. Majoritatea lor sunt date de experiențe personale sunt forumuri între mame care își comunică între ele unde au fost, cum au fost tratați, ce tratament li s-a dat, și recomandă și altora să facă același lucru.
E bun internetul pentru informare dar absența prezentării într-un cabinet medical pentru ca un medic să examineze copilul fizic poate duce la niște greșeli care costă tot pe copil și tot familia. Nu spun că internetul nu are și el beneficiile lui dar el trebuie folosit cu foarte mult raționament și să nu înlocuiască consultația în cabinet. Ce ți-a spus medicul poți să verifici pe internet, pe niște site-uri profesionale.
Și le recomand părinților să procedeze de așa manieră. Încât să nu eludeze consultația fizică în cabinetul unui medic de specialitatea potrivită. Mai există o greșeală pe care o fac mulți părinți. Interesându-se de un medic bun pentru copilul lor, este normal, este firesc, se adresează de multe ori unei rețele nepregătite pentru acest lucru.
Patologia copilului diferă de patologia adultului. De aceea există și specialiști de acest tip. Un medic de adulți în același profil poate să fie extrem de bine pregătit pentru a trata un adult, dar nu înseamnă că este la fel de bine pregătit și în patologia copilului. Copilul este un organism în creștere, nu este un adult în miniatură. Legile după care se rezolvă o problemă pediatrică, chirurgicală pediatrică, ortopedică pediatrică, sunt altele decât cele de la adult. Și răspunsul copilului este altul, de obicei mult mai bun decât al adultului.
Se întâmplă, să știți, să avem această problemă când radiografii ale copiilor acceptate de noi pentru un tratament simplu, neintervențional, sunt contestate de colegii noștri de adulți, care spun părințilorcă trebuie operat. Ar trebui operat dacă ar fi adult.
Deci atunci când există o îndoială despre calitatea serviciului medical acordat pacientuluie bine ca a doua opinie să fie luată de la un specialist de același profil. Din altă parte, nu este nicio problemă. Poate chiar medicul din cabinet să îndrume pacientul la doi-trei specialiști din același domeniu care, hai să spunem, să aibă experiență mai multă decât el.