ARTICOLE MEDICALE

abces-perianal-2-1.png

Supuraţiile ano –perianale sunt clasificate în:

  • abcese
  • flegmoane
  • fistule perianale.

Aceste suferinţe sunt, de fapt, stadii evolutive ale aceleiaşi afecţiuni.

Simptomatologia este reprezentată de durere şi sindrom infecţios (febră, frisoane, stare generală modificată, etc.).

Tratamentul este esenţial și obligatoriu chirurgical.

 

Abcesul ano-perianal

Abcesul ano-perianal este o colecție cu conținut purulent, dezvoltată în peretele canalului anal sau în țesuturile înconjurătoare.

Abcesul ano-perianal este o urgență majoră, atât prin evoluție, cât și prin complicațiile locale sau generale care pot să apară. Cu cât se intervine mai repede înainte de debutul bolii, vindecarea este mai probabilă, iar riscul de cronicizare, adică riscul de a dezvolta o fistulă se reduce.

În apariția abcesului anal sunt incriminați un număr important de factori:

  • flora microbiană polimorfă care găsește condiții favorabile de multiplicare în grosimea peretelui ano-rectal
  • dezvoltarea florei anaerobe, care dă un caracter de gravitate deosebită infecției, atât pe plan local cât și general
  • unele afecțiuni locale preexistente – hemoroizi, fisuri anale
  • patologia asociată: diabet, tuberculoză, boli cu transmitere sexuală
  • traumatisme –  chiar și cele minore

 

Simptomatologia și examenul clinic

Simptomele care anunță un abces în zona anală sunt următoarele:

  • durerea vie, ce are caracter pulsatil, localizată la nivelul canalului anal sau a zonei înconjuratoare
  • febra
  • endem local, roșeața tegumentelor din jur
  • deformarea regiunii
  • stare generală proastă

Tratamentul

Așa cum am menționat, abcesul anal necesită un tratament chirurgical de urgență. După stabilirea diagnosticului printr-un examen proctologic, tratamentul constă în incizia și drenarea colecției, urmată de tratarea corectă a cavității abcesului pentru a reduce riscul apariției fistulei (infecție cronică, manifestată prin secreție purulentă cvasipermanentă) cu o evoluție imprevizibilă și dificil de tratat.

 

Fistula perianală

Fistula perianală este una din cele mai frecvente supurații ale regiunii ano-rectale, împreună cu abcesele reprezentând 70%. Fistula perianală reprezintă o comunicare inflamatorie între tegumentul din jurul anusului (zona perineală), la nivelul unui abces netratat corespunzător cu drenaj chirurgical, și canalul anal. Anusul este  ultima porțiune din tubul digestiv și pe la nivelul lui trec materiile fecale. Aceste fistule pot fi simple canale sau se pot ramifica. Capetele de la fistula perianală arată ca niște găurele la nivelul pielii, iar din ele se poate scurge puroi și / sau mucus. Fistula perianală este dureroasă, iar pacientul nu se poate poziționa în șezut.

 

Simptomatologia și examenul clinic

Bolnavii cu fistule perianale prezintă secreții cronice cu puroi sau materii fecale, care se observă la nivelul orificiului fistulei. Pot prezenta dureri, edemațierea zonei (înroșire și umflare) sau chiar escoriații. Pacientul poate prezenta în antecendente diverticulite, sindrom de colon iritabil, radioterapie, tratament cu corticosteroizi sau infecție cu HIV. Acestea pot sugera o fistulă mai complexă datorită scăderii imunitații pacientului.

Pentru obiectivarea orificiului primar este necesară efectuarea tușeului rectal (se introduce degetul arătător in canalul anal și se palpează mucoasa digestivă din jur). La nivelul unei cripte glandulare se simte o mică depresiune care este semn de prezență a orificiului.Dacă nu se reușește găsirea orificiului primar, se insuflă aer sau albastru de metilen în cele secundare, facilitând astfel depistarea.

 

Tratamentul

Tratamentul depinde de localizare și de complexitate. Fistula perianală trebuie reparată complet pentru prevenirea recidivei și evitarea lezării mușchilor sfincterului, care poate duce la incontinență anală.

Efectuarea intervenției chirurgicale urmărește eliminarea permanentă a fistulei și corectarea complicațiilor apărute, fără afectarea continenței. Odată cu dispariția fistulei, dispare și durerea cu inflamația și scurgerile anale asociate.

 

Dr Soră Răzvan Dumitru, medic primar chirurgie generală

Dr Sora Razvan Dumitru

 

 

 

 

MEDSTAR General Hospital


cancerul-colorectal-2-1-1024x538.png

CANCERUL COLORECTAL evident, dupa nume, este o afectiune maligna, apare ca atare în toate tratatele de patologie chirurgicala, si însusi numele de cancer spune tot. Este pentru toata lumea arhicunoscut ca apare ca o tumora, o carne crescuta în interiorul colonului, colonului ascendent, colonului descendent, colonului transvers, lucruri care pot fi diagnosticate în toate spitalele, în toate laboratoarele de imagistica, si pentru ca ne aflam într-un spital privat, si noi putem diagnostica aceasta patologie.

youtube placeholder image

O predispozitie si factori de risc pentru cancerul colorectal putem spune si poate fi luata în considerare, tinând cont de predispozitia genetica, care exista, si sunt anumite gene si teste genetice care se fac, care arata o predispozitie, si aceasta predispozitie se vede si din patologia familiala a pacientilor care o au si care se obtine în urma anamnezei care se face pentru orice patologie de acest gen si pentru toti pacientii, desigur.

Investigatiile sunt multiple iar în ziua de astazi ele sunt specifice si sensibile si detecteaza cu precizie acest tip de afectiune. Vorbim, în special, de câstigul care este obtinut prin endoscopia digestiva inferioara, colonoscopie cunoscuta sub un alt nume, care poate fi efectuata, de asemenea, în toate spitalele si în ambulatoriile de specialitate care sunt dotate cu acest tip de aparatura. Colonoscopia este o investigatie care necesita o aparatura de specialitate, medici de specialitate cu o pregatire speciala, si arata exact tumora si cum este aceasta tumora în interiorul colonului. Tumora care, evident, trebuie sa fie cunoscuta, tipul histologic, si în cursul interventiei, cea mai importanta manevra este cea de biopsie. Se extrage un mic fragment din tesutul tumoral din tumora respectiva, se trimite la analiza, se obtine un buletin histopatologic, care arata exact tipul de tesut tumoral si în aceasta situatie stim exact cu ce avem de-a face, urmând sa se stabileasca tratamentul corect pentru acest pacient.

Pacientii care sunt detectati cu aceasta patologie si anume tumorile de colon, au o simptomatologie care poate fi înteleasa si detectata si se transmite un semnal de alarma pacientului ca sa se adreseze medicului pentru a se prezenta mai repede si sa beneficieze de investigatiile corecte pentru un diagnostic corect si în final pentru un tratament corect.

Printre primele simptomatologii, pot sa apara sângerari în timpul scaunelor, în urma lor o usoara anemie, verificata la acest nivel scazut al hemoglobinei, deci anemia care se instaleaza cu aceste sângerari mici, scaune negre, cu aspect închis, de culoare închisa. Sunt primele semnale care trebuie sa-l trimita pe pacient la medic si sa continue investigatiile.

Un alt simptom este constipatia, care apare destul de des si în unele situatii alterneaza cu diareea. Deci aceste lucruri trebuie sa transmita un semnal de alarma pacientului pentru a se investiga si a se lamuri cu privire la simptomalogia pe care o prezinta. Rareori apar durerile, dar nu pot fi eliminate complet la toti pacientii. Sunt pacienti care prezinta si acest simptom, durerea. Dar nu este un simptom caracteristic pentru tumorile de colon. Evident ca, în faza mai avansata, poate sa apara cu siguranta durerea si alte simptome. Dar vorbim despre cazuri complicate, de situatii depasite în care probabil investigatiile sunt cele care certifica diagnosticul si ulterior tratamentul. Vorbim de o patologie chirurgicala, patologia tumorala a colonului, si aici as face o extensie, patologia tumorala a colonului si rectului. Ele beneficiaza cam de acelasi tip de investigasii, aceleasi mari directii de investigatii, si tratament chirurgical, de asemenea.

Vorbim aici de tratamentul chirurgical ca principal timp al rezolvarii al acestei patologii. Evident, pentru o patologie tumorala, chirurgia nu are altceva de facut decât sa scoata acel tesut afectat, acea tumora de acolo si în mare, tipul de interventie se numeste colectomie. Deci se scoate o parte din colon. Ca acel colon este jumatatea dreapta si se numeste hemicolectomie dreapta, ca este colectomie pe colonul transvers se cheama colectomie segmentara, sau este pe colonul descendent, colonul stâng, hemicolectomie stânga, sau diverse portiuni din colon, colectomii segmentare, sau spre colonul sigmoid, sigmoidectomii, sau colectomii segmentare la acest nivel. Daca tumora este spre rect, se numesc rectosigmoidectomii si se scoate o parte din colon cu tot acel tesut afectat.

Aceasta interventie chirurgicala se realizeaza pe cale deschisa sau, mai recent, pe cale laparoscopica. În clinica noastra, noi putem realiza si pe cale deschisa, si pe cale laparoscopica. Dispunem de toata tehnica necesara pentru a o realiza laparoscopic. Tehnica deschisa înseamna sa avem o incizie la nivelul abdomenului, o incizie care pleaca de la xifoid la nivelul ombilicului si chiar mai jos de ombilic. Si este o operatie deschisa, se deschide întregul abdomen se identifica zona care este afectata, care este deja cunoscuta în urma investigatiilor pe care le-a facut pacientul si se scoate acea portiune de colon.

Evident, în tehnica laparoscopica, dispozitivele pe care le avem ne ajuta foarte mult sa avem o operatie cât mai estetica si cât mai putin agresiva pentru pacient, desi tipul de anestezie este acelasi. Este o anestezie, este o intubatie traheala, pacientul operat este adormit în timpul interventiei chirurgicale. Operatia laparoscopica se realizeaza cu niste dispozitive, niste instrumente, niste tije, niste pense lungi de 30-40 cm care sunt introduse prin niste trocarede 5 mm, de 10 mm, la nivelul abdomenului plasate diferit, în functie de localizarea tumorii si operatia… practic noi mânuim instrumentele în afara organismului iar ele îsi fac treaba
în interiorul organismului, în interiorul cavitatii peritoneale.

Recuperarea dupa interventie, evident, depindede tipul interventiei pe care am ales-o. Interventiile pe cale deschisa necesita un timp de recuperare mai îndelungat. Sunt pacienti care, în urma unei interventii chirurgicale de acest tip, ramân cu un anus contra naturii, cum se spune, o colostoma definitiva. Evident, în aceasta situatie, pacientii ar trebui sa beneficieze, si beneficiaza de o consiliere psihologica. El trebuie sa stie cum sa se îngrijeasca cu un asemenea tip de afectiune. Sunt societati, exista congrese pe aceasta problema si anume îngrijirea colostomei. În situatia fericita în care nu se ajunge la acest tip de problema, cu aceasta colostoma sa stea toata viata, se poate reface tractul digestiv, se realizeaza acea anastomoza între capetele care au ramas, viabile în urma acelei colectomii segmentare si extragerea tesutului afectat. Pacientul are o viata cvasinormala, practic nu are niciun fel de afectiune si crede ca lucrurile sunt, si trebuie sa creada, ca lucrurile merg spre bine si trebuie sa fie bine pentru pacient.

În aceasta situatie, recuperarea pacientului este de câteva zile spre o saptamâna si în urma operatiei deschise, într-o saptamâna pacientul este acasa. Operatia laparoscopica scurteaza aceasta perioada de refacere postoperatorie, la câteva zile, una-doua zile si recuperarea este mult mai rapida, si insertia lui sociala este mult mai facila. Pentru toti pacientii, în special cei care au aceasta restabilire de tranzit evident ca trebuie sa urmeze o dieta, dieta care trebuie sa ajute acea stomoza sa se refaca si sa fie cât mai sigura pentru a nu avea complicatii postoperatorii.

S L Dr Ovidiu Daniel Costea, medic primar chirurgie generala

MEDSTAR General Hospital


pacientul-oncologic-2-1-1024x538.jpg

Pacientul oncologic

Interviu cu dr. RADU ZAMFIR, medic primar chirurgie generala, competenta transplant hepatic

Gravitatea bolii este aflata de pacient in masura in care este capabil sa o suporte. Daca familia considera ca exista o posibilitate prin care pot ei sa il informeze de o maniera mai treptata, mai graduala, in asa fel incat sa nu il descurajeze din prima, sa nu renunte la orice alta terapie, ceea ce ar fi de evitat, atunci se prefera aceasta varianta.

Greul il preia familia si toate ezitarile lui, toate intrebarile pe care si le pune ulterior, intrebari legate de… va supravietui, nu va supravietui, se va vindeca, nu se va vindeca, si daca este vorba despre o supravietuire limitata, cat va fi aceea.

As vrea sa ma restrang la acei pacienti oncologici care pot beneficia de o sanctiune chirurgicala, la un moment dat, pe parcursul evolutiei bolii. Trebuie sa realizam ca acel pacient are o problema existentiala grava si trebuie, in primul rand, sa avem parte de intelegere pentru el, pentru ca modalitatile prin care el se poate exprima poate sunt discordante, poate sunt altfel decat suntem noi obisnuiti sa relationam cu oamenii zi de zi. De aceea trebuie sa avem parte de intelegere pentru el, dupa care sa ne concentram pe discutiile exacte despre boala, stadiul bolii si stadiul investigatiilor bolii. In ziua de astazi, doar chirurgul nu este suficient pentru a vindeca o astfel de boala.

Tratamentul este unul multidisciplinar, care include un medic oncolog, un gastroenterolog, pacientul fiind, inainte de o interventie chirurgicala, de exemplu, fiind investigat de o maniera extensiva, pentru a sti la ce “ne bagam” efectiv ca interventie si ca amploare a ei, iar ulterior pacientul trebuie sa fie monitorizat de o maniera foarte atenta, trebuie sa fie urmarit la anumite perioade de timp, si aceste lucruri sunt apanajul colegilor care se ocupa cu acest lucru, medici oncologi.

Dr Radu Zamfir ofera consultatii si efectueaza interventii chirurgicale la MEDSTAR General Hospital pentru rezolvarea unor cazuri dificile din patologia chirurgicala hepatobiliopancreatica.

youtube placeholder image


apendicita-2-1-1024x538.jpg

Apendicita acută reprezintă o afecțiune inflamatorie a apendicelui cecal, fiind una dintre cele mai frecvente cauze de abdomen acut chirurgical.

Apedicele cecal este o structură tubulară cu o extremitate terminată în deget de mănușă, iar cealaltă extremitate comunicând cu cecul – prima porțiune a colonului. Această conformație poate favoriza obstrucția segmentară a lumenului apendicular cu coproliți, corpi străini (sâmburi) sau viermi intestinali (ascarizi), rezultând o cavitate închisă unde se acumulează mucus. Presiunea crescută din acest segment jenează circulația sanguină din peretele apendicular, având drept consecință zone de ischemie şi necroză parcelară. Aici are loc  perforația apendicelui, cu apariția inițial a peritonitei localizate și, dacă pacientul nu se prezintă la timp la medic, a peritonitei generalizate – afecțiune gravă, caracterizată prin prezența de lichid purulent în întreg abdomenul, cu consecințe nefaste asupra întregului organism.

Dacă evoluţia este mai lentă, atunci acolarea progresivă a anselor intestinale şi a marelui epiploon la apendice prin exsudatul fibrinos determină aderenţe, iniţial laxe, apoi strânse, greu de disociat. Rezultă un plastron sau bloc apendicular. Dar este posibilă o dehiscenţă a organelor aglutinate şi evoluţia spre o peritonită secundară generalizată.

Simptomele în forma tipică de apendicită acută sunt dominate de durerea abdominală ce survine de obicei în plină sănătate sau pe fondul unui uşor disconfort digestiv. Debutul durerii este brusc sau mai insidios, dar creşte în intensitate. Debutul brusc ca o durere paroxistică localizată periombilical sau eventual în epigastru se datorează obliterării lumenului apendicelui prin corp străin. Frecvent durerea se manifestă iniţial în epigastru sau în regiunea periombilicală apoi se localizează după câteva ore sau zile în fosa iliacă dreaptă. Durerea creşte treptat în intensitate şi poate cuprinde apoi întreg abdomenul. La mulţi bolnavi durerea debutează direct în fosa iliacă dreaptă. Durerea devine ulterior continuă. Ca si simptome digestive asociate, însă nespecifice, apare inapetența – precoce și constant, greața și vărsăturile, tulburări de tranzit intestinal – constipație sau diaree. De asemenea poate apărea febra, frisoane, puls crescut. Este de evitat autoadministrarea de antialgice și antibiotice, care pot masca simptomele, sau de purgative, care pot grăbi perforația apendicelui.

Când se prezintă la medic, bolnavul este liniştit, evită orice mişcare şi menţine flexia antalgică a coapsei drepte pe abdomen şi prezintă crispare dureroasă la mişcări. Limba este încărcată, adesea saburală. Dacă tuşeşte, acuză dureri în fosa iliacă dreaptă şi, reflex, apasă şi imobilizează cu ambele mâini peretele abdominal din regiunea fosei iliace drepte. Caracteristic pentru apendicita acută este exacerbarea durerii din fosa iliacă dreaptă la palpare, cu apărare musculară. Aceasta se poate transforma in contractură musculară, inițial limitată la fosa iliacă dreaptă, semn al peritonitei localizate, ulterior extinsă la întreg peretele abdominal în peritonita generalizată.

Nu există un examen de laborator specific pentru apendicită. Totuși, este util un set minim de analize de laborator, cum sunt hemograma, care poate arăta un număr crescut de leucocite, glicemia, transaminaze, uree, cretinina, sumarul de urină pentru a se exclude alte afecțiuni, dar și pentru a evalua pacientul din punct de vedere biologic înainte de intervenția chirurgicală. Femeile vor face un test de sarcină pentru a exclude prezența unei sarcini.

Imagistic, radiografia abdominală poate fi primul test folosit pentru a se exclude alte cauze de durere abdominală. Ecografia abdominală poate arăta prezența de lichid în cavitatea peritoneală și uneori poate vizualiza apendicele inflamat. Este utilă și în excluderea altor afecțiuni abdominale, mai ales cele genitale la femeie sau urinare. În cazul în care diagnosticul de apendicită nu este sigur, poate fi utilizată tomografia computerizată, care are o precizie mai mare decât ecografia în diagnosticarea apendicitei.

Tratamentul recomandat în apendicita acută este cel chirurgical radical, adică apendicectomia, cu excepția plastronului apendicular în care rezoluţia se obţine prin tratament medical: repaus la pat, regim alimentar hidric, reechilibrare hidro-electrolitică şi mai ales prin antibioterapie masivă, iar local se aplică o pungă cu gheaţă. Apendicectomia este indicată la 2-3 luni după răcirea completă obţinută prin tratament medical.

Intervenția chirurgicală efectuată cu scopul îndepărtării apendicelui poate fi efectuată fie pe cale laparoscopică, fie pe cale deschisă, clasică. Intervenția laparoscopică presupune realizarea a 3 sau 4 mici incizii pentru instrumentele laparoscopice si a unei camere de lucru prin insuflarea de CO2 in abdomen. În apendicectomia clasică abordul se face printr-o singură incizie, mai mare, în fosa iliacă dreaptă. Indicația pentru apendicectomia laparoscopică se justifică în sindromul dureros de cadran abdominal inferior drept la femeie, la obezi şi eventual pentru unele considerente estetice. Anestezia folosită în mod uzual pentru apendicectomia clasică este rahianestezia, iar pentru cea laparoscopică, anestezia generală.

Evoluţia bolnavului apendicectomizat este de regulă benignă. Majoritatea pacienților se simt mai bine imediat după operație. Tratamentul postoperator va consta în administrarea pe cale intravenoasă de lichide, antibiotice și de antialgice. Totuși, pot apărea și complicații, mai ales în apendicitele acute cu peritonită neglijată sau survenite la pacienți cu tare asociate: diabet zaharat, obezitate, afecțiuni cardiace, hepatice, renale.

Netratată, apendicita acută evoluează către perforația apendiculară, cu apariția peritonitei localizate, apoi generalizate, șoc toxico-septic, care în cele din urmă duce la deces.

DR DRAGOS BAJAN, medic primar chirurgie generala

MEDSTAR General Hospital


artroscopie-2-1.png

Afecțiunile articulare reprezintă probleme frecvente ale genunchiului și umărului, care se pot manifesta prin durere articulară, instabilitate, blocaj sau limitarea mișcării și tumefiere. Aceste simptome apar adesea în urma traumelor sportive, accidentelor sau datorită uzurii degenerative a articulațiilor odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele care desfășoară activitate fizică intensă sau practică sport de performanță sunt mai predispuse la astfel de leziuni, iar accidentele sau căzăturile pot agrava starea articulațiilor.

Dacă nu sunt tratate corespunzător, aceste afecțiuni pot conduce la complicații precum instabilitate persistentă, agravarea leziunilor cartilaginoase, limitarea mobilității și durere cronică. Intervențiile moderne, precum artroscopia și ligamentoplastia, oferă soluții eficiente pentru refacerea articulațiilor afectate, reducerea durerii și recuperarea rapidă a funcționalității.

 

Ce este artroscopia și cum funcționează?

Artroscopia este o metodă minim invazivă de tratament chirurgical a afecțiunilor articulare, în special de la nivelul genunchiului și umărului.
Metoda constă în introducerea unei camere de luat vederi de mici dimensiuni în articulația respectivă, prin intermediul unei incizii minime de sub 1 cm. Camera este conectată la o sursă de lumină rece, iar imaginea obținută, mărită și foarte clară, apare pe un monitor. Astfel chirurgul care efectuează artroscopia operează privind imaginea de pe monitor. Prin altă incizie, tot de dimensiuni reduse, se introduc diverse instrumente specifice chirurgiei artroscopice, cu ajutorul cărora se efectuează operația propriu zisă. Cu un abord chirurgical minim, se pot efectua toate intervențiile chirurgicale necesare la nivelul genunchiului dar și la nivelul altor articulații.

Ce afecțiuni pot fi tratate prin artroscopie?

Patologia care poate fi tratată artroscopic este patologia traumatică, meniscală, ligamentară, sau de altă natură. Se pot trata artoscopic și alte tipuri de patologie: degenerativă (gonartroze), femuro patelară, sinovială, cartilaginoasă, corpi liberi intraarticulari, etc.
Folosind această tehnică se obține o eficiență chirurgicală maximă, recuperarea pacienților fiind foarte rapidă. De cele mai multe ori pacienții merg sprijinindu-se pe piciorul operat începând din a doua zi.
Pentru a efectua astfel de operații, este nevoie de aparatură de artroscopie de înaltă performanță, dar și de medici antrenați și cu experiență în chirurgia artroscopică.

Avantajele artroscopiei: intervenție minim invazivă și recuperare rapidă

Artroscopia permite chirurgului să trateze afecțiunile articulare prin incizii foarte mici, ceea ce reduce durerea postoperatorie și riscurile. Recuperarea este mult mai rapidă comparativ cu chirurgia clasică, majoritatea pacienților putând relua mersul și activitățile cotidiene în timp scurt. Procedura asigură precizie maximă și eficiență chirurgicală, protejând țesuturile sănătoase.

Ligamentoplastia – ce este și când este necesară?

Ligamentoplastia este o intervenție chirurgicală prin care se reconstruiește un ligament rupt, cel mai frecvent la nivelul genunchiului. Aceasta este recomandată pacienților cu instabilitate articulară, rupturi de ligament încrucișat anterior sau când leziunile nu se pot vindeca singure. Scopul procedurii este refacerea stabilității articulare și reluarea în siguranță a activităților zilnice.

Artroscopia în sistem privat – tehnologie modernă și siguranță

MEDSTAR General Hospital a investit în aparatură de artroscopie de înaltă performanță și în condiții de confort deosebite pentru pacienți. Colaborarea cu medici antrenați și cu experiență în chirurgia artroscopică face din MEDSTAR General Hospital un nucleu puternic de artroscopie și chirurgie ortopedică.

Consult ortopedie la MEDSTAR – artroscopie și ligamentoplastie

Programează-te pentru un consult de ortopedie și află dacă artroscopia sau ligamentoplastia sunt soluția potrivită pentru tine. Echipa MEDSTAR General Hospital îți oferă tratament modern și recuperare rapidă.

dr ivan mihai

Dr. Ivan Mihai

Medic primar ortopedie-traumatologie 
Competență artroscopie

MEDSTAR General Hospital
Str. Ion Lahovari nr.41


Dr. Lupu Elena Magdalena, medic primar ortopedie-traumatologie MEDSTAR General Hospital Constanța

Dr. Lupu Elena Magdalena

Medic primar ortopedie-traumatologie 
Competență artroscopie 
Competență ecografia aparatului locomotor

MEDSTAR General Hospital
Str. Ion Lahovari nr.41



Copyright by MEDSTAR General Hospital 2025