Articole medicale
Analize-functia-paratiroidiana.png

Analizele de laborator recomandate pentru evaluarea funcției paratiroidiene sunt:

– PTH (intact parathormon)

– Calciu seric și urinar

– Fosfor seric și urinar

– Vitamina D3

Laborator de Analize Medicale

Ce trădează hiperparatiroidismul și cum se poate trata?

Deși cei mai mulți dintre noi sunt familiarizați cu existența și rolul glandei tiroide, totuși puțini știu despre glandele paratiroide, surorile mai mici ale glandei tiroide, care sunt de o importanță vitală pentru organismul nostru.

Glandele paratiroide sunt 4 structuri de dimensiuni foarte mici, situate la nivelul gâtului în regiunea posterioară a glandei tiroide, și contribuie la menținerea constantă a raportului fosfo-calcic în sânge prin intermediul secreției parathormonului.

O calcemie normală este esențială pentru buna funcționare a inimii, a sistemului nervos, a sistemului osteomuscular și a rinichilor. Absorbția calciului în organism este controlată atât de parathormon, cât și de vitamina D3.

Disfuncția glandelor paratiroide nu înseamnă doar osteoporoză sau calculi renali (popular spus „pietre la rinichi”), ci și probleme neuropsihice, ce afectează viața pacientului. Dereglarea funcției glandelor paratiroide poate duce fie la secretarea în exces a parathormonului (hiperparatiroidism), fie la secreția insuficientă a acestuia (hipoparatiroidism).

De cele mai multe ori boala debutează insidios, cu simptome nespecifice, precum oboseală, scăderea capacității de concentrare, tulburări de somn, depresie, astenie și posibil dureri osoase sau urinare excesivă. Dacă afecțiunea nu se depistează în fază incipientă și suferința se prelungește, în timp apar simptome digestive, cardiace, renale, psihice și osoase.

Hiperparatiroidismul determină modificarea concentrațiilor normale de calciu și fosfor în sânge și în urină. Consecințele pe termen lung ale hiperparatiroidismului sunt deshidratare, hipertensiune arterială, tulburări gastrointestinale, litiază renală, osteoporoză și uneori tulburări neuropsihice.

Depistată precoce, dereglarea paratiroidiană se poate trata medicamentos, însă în fazele avansate tratamentul de elecție al hiperparatiroidismului este chirurgical, acesta având o rată foarte mare de succes.

Evaluarea periodică și diagnosticarea precoce a afectării glandelor paratiroide scade riscul de apariție a complicațiilor medicale și crește calitatea vieții pacientului. Diagnosticarea afecțiunilor paratiroidiene se realizează în urma consultului medical din partea medicului de specialitate endocrinologie însoțit de un examen imagistic și de teste de sânge specifice (parathormon, calciu și fosfor seric, calciu și fosfor urinar, vitamina D3).

Analize medicale explicate

Analize medicale Laborator Medstar 2000

MEDSTAR General Hospital


Acces nevazatori

Descarcati programul NonVisual Desktop Acces, care ofera persoanelor cu dizabilitati vizuale posibilitatea de a consulta site-ul nostru.

Apasa AICI

Urmareste-ne pe Facebook

Urmareste-ne pe Facebook

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
×