ARTICOLE MEDICALE

Image3-2-1.jpg

Reumatologia este o ramură a medicinei interne care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor aparatului locomotor, afecțiuni nechirurgicale. Prin aparat locomotor se înțeleg articulații, mușchi, tendoane.

Uneori este necesară colaborarea între reumatolog și medicul ortoped sau medicul neurochirurg, sau medicul de recuperare medicală. Cea mai frecventă cauză de adresare la medicul reumatolog este durerea. Durerea este o importantă cauză de dizabilitate, temporară sau chiar de pensionare anticipată. Durerea de asemenea, poate fi acută, cu debut recent, sau cronică, de săptămâni, luni chiar ani de zile. Aceasta poate să apară ziua sau noaptea. Uneori exista o accentuare la efort sau dimpotrivă, la repaos prelungit.

youtube placeholder image

O altă cauză importantă de adresare la cabinetul de reumatologie este tumefierea sau umflarea unei articulații sau unei zone articulare. Această tumefacție poate fi expresia clinică a unei colecții în articulație sau în prelungirile articulației care se numesc burse sau poate fi vorba despre un edem la nivelul țesutului subcutanat.
În afară de afecțiunile strict articulare reumatologia se ocupă și cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor autoimune ale țesutului conjunctiv. Țesutul conjunctiv se gasește în vasele de sânge, în piele, în articulații. Aceste afecțiuni pot să aibă manifestări nu doar la nivelul articulațiilor, dar și la nivelul altor organe. De aceea, uneori se întâmplă ca dacă nu sunt manifestări musculo-scheletale pacientul să ajungă la alți colegi, respectiv colegi de medicină internă, de dermatologie, de endocrinologie, de ortopedie și să existe în felul acesta o întârziere a diagnosticului de boală de țesut conjunctiv. Aceasta se întâmplă peste tot în lume

Afecțiunile pe care le tratează medicul reumatolog pot fi împărțite în mai multe categorii, în funcție de cauză. Cea mai frecventă cauză este cea degenerativă sau de suprasolicitare. În această categorie intră artrozele, de exemplu gonartroza, coxartroza, spondiloza la nivelul coloanei vertebrale, discopatiile, periartrita scapulohumerală, periartrita coxofemurală, sindromul de tunel carpian, tendinite, tendinoze, bursite, etc. În continuare, o altă categorie de boli pe care le tratăm este cea a bolilor autoimune sau autoinflamatorii. Între acestea intră, pe primul loc ca frecvență poliartrita reumatoidă. În afară de aceasta mai există grupul spondilartritelor cum ar fi spondilita anchizolantă, artrita reactivă, artrita psoriazică. De asemenea, dintre bolile de țesut conjunctiv de care am amintit mai devreme aș enumera lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polimiozita, dermatomiozita și vasculitele.

O altă categorie de afecțiuni musculoscheletale sunt cele de cauză metabolică. În acestea intră osteoporoza sau osteomalacia. De asemenea, merită amintite câteva patologii care sunt destul de frecvente, sunt tot de natură inflamatorie, respectiv artritele cu microcristale, dintre care cea mai frecventă este guta. În afară de aceasta mai există o afecțiune numită pseudogută sau condrocalcinoză.

Aș aminti faptul că medicul reumatolog poate să trateze și simptome musculoscheletice care apar în cadrul unor alte boli precum diabetul, precum boala renală cronică, depresia, etc. Ca și investigații care sunt necesare pentru diagnosticul afecțiunilor musculoscheletale, în primul rând analizele de laborator care presupun hemoleucogramă, biochimie dar și teste de autoimunitate foarte importante în reumatologie, teste genetice de asemenea. În afară de analize, importante sunt metodele imagistice, radiografia convențională, ecografia musculoscheletală, computerul tomograf și rezonanța magnetică nucleară. În plus, pot fi efectuate ca investigații și electromiografia de către medicul neurolog. În plus se poate măsura densitatea minerală osoasă prin testul dexa pentru diagnosticul de osteoporoză în post menopauză.

Uneori ca metodă de investigație este necesară puncția articulară atunci când există o colecție la acest nivel și se poate efectua o analiză macroscopică și microscopică a lichidului articular, cel mai important lucru fiind excluderea unei infecții articulare care poate lăsa sechele dacă nu este tratată. În afară de puncție la nivel articular ca și tratament, de exemplu, se poate efectua infiltrație intraarticulară la nivelul oricărei articulații periferice. Se pot injecta corticosteroizi care sunt antiinflamatoare locale. Cel mai frecvent în România se găsește Diprophos. În afară de corticosteroizi se mai pot injecta substanțe vâscoelastice, sunt de fapt reprezentate de seringi preumplute cu acid hialuronic. De asemenea se poate efectua infiltrație cu plasmă bogată în trombocite.

Aceste infiltrații sau puncții se pot efectua sub ghidaj ecografic, care este foarte util. Practic, prin ghidajul ecografic se vizualizează acul prin care se introduce substanța sau prin care se evacuează lichid. În afară de tratamentul local afecțiunile musculoscheletale se pot trata medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene, cu corticosteroizi, cu analgezice, cu tratamente imunosupresoare în cazul bolilor autoimune. Aceste medicamente imunosupresoare pot fi sintetice sau pot fi biologice, acestea din urmă fiind de generație mai nouă. Uneori aceste afecțiuni au nevoie și de tratament de recuperare medicală, respectiv fizioterapie. De aceea, putem să colaborăm în tratarea acestor boli cu medicul de recuperare.

Aici la Clinica MEDSTAR 2000 avem posibilitatea să efectuăm în baza unei spitalizări de zi o evaluare inițială și investigații: analize de laborator, radiografie, ecografie și chiar electromiografie.

Dr. Popescu Nicoleta, medic specialist reumatologie


Artrocenteza-2-1-1024x538.jpg

Durerile articulare sunt problemă foarte comună, care afectează deopotrivă tinerii și vârstnicii. În cazul oamenilor în vârstă, cartilajul, care funcționează că o pernă de protecție pentru genunchi, deseori se uzează și produce durere cronică și rigiditate.

Artrocenteza este o procedură în cadrul căreia medicul foloseşte un ac pentru a extrage lichid dintr-o articulaţie.

Aflaţi când este recomandată puncţia articulară, cum se realizează şi care sunt riscurile şi beneficiile acestei proceduri.

Ce este artrocenteza?

Artrocenteza sau puncţia articulară este o procedură în cadrul căreia un specialist îndepartează fluidul aflat în jurul unei articulaţii cu ajutorul unui ac şi a unei seringi. Acest lucru se realizează de obicei sub anestezie locală pentru a ameliora umflarea şi/sau pentru a extrage lichidul care să fie analizat pentru a diagnostica o tulburare sau problemă articulară.

Rolul artrocentezei

De obicei, artrocenteza este realizată pentru:

  • Obţinerea de informaţii suplimentare necesare pentru a determina un diagnostic
  • Reducerea presiunii în articulaţie va ajuta la ameliorarea durerii şi a disconfortului
  • Excesul de lichid trebuie eliminat înainte de administrarea unei injecţii terapeutice

Când este indicată o artrocenteză?

Medicul poate recomanda artrocenteza pentru a confirma sau a exclude un diagnostic sau în scop terapeutic.

Indicaţii pentru artrocenteză în scop diagnostic:

  • Evaluarea artritei monoarticulare
  • Evaluarea tumefacţiei articulare
  • Evaluarea în cazul suspiciunii de artrita septică
  • Identificarea artropatiei induse de prezenta cristalelor la nivel intraarticular
  • În diferite afectiuni articulare cum ar fi guta, pseudoguta, artrita reumatoidă

bursita septică sau non-septică

  • Când se suspectează o infecţie în articulaţie

Indicaţii pentru artrocenteză în scop terapeutic:

  • În cazul unei leziuni sau a unui traumatism care a provocat o hemoragie în spatial articular.
  • Ameliorarea durerii prin aspirarea lichidului sinovial acumulat în exces, care provoacă presiune şi durere în articulaţie
  • Injectarea de medicamente (de exemplu: corticosteroizi, antibiotice sau anestezice).

Lichidul sinovial care este colectat în timpul artrocentezei poate fi supus unei analize. Informaţiile oferite de această analiză pot ajuta la stabilirea diagnosticului şi a celui mai efficient tratament.

Etapa de testare a lichidului sinovial

În laborator, lichidul sinovial extras este analizat apoi, pentru a se observa anumite caracteristici, precum:

  • aspectul (lichidul sinovial normal este vascos, lipicios, are aspect transparent spre galben deschis);
  • examinarea microscopică (lichidul sinovial este analizat sub microscop, pentru a se detecta prezenţa globulelor sangvine, cristalelor şi bacteriilor);
  • analiza chimică (lichidul sinovial este testat pentru a se depista glucoza, proteinele şi lactat dehidrogenaza); alte analize (lichidul sinovial este observat intr-un tub special, dupa 1 ora, pentru a se vedea formarea unui cheag de fibrina, o proteina formata in timpul coagularii normale a sangelui).

Cum se desfasoara aceasta procedura?

Pregatirea pentru procedură

Înainte de artrocenteză, persoanele trebuie să le spună medicilor dacă:

  • Iau orice tip de medicamente, inclusiv medicamente fără reţetă şi suplimente pe bază de plante
  • Sunt alergice la orice medicamente, latex sau anestezic
  • Au orice fel de infecţie sau o tulburare de sânge sau probleme de sângerare
  • Sunt sau ar putea fi gravide
  • Pacienţii care iau de obicei anticoagulante ar putea fi nevoiţi să nu mai ia aceste medicamente în zilele premergatoare artrocentezei. Alţi pacienţi pot continua să ia aceste medicamente, însa ar putea fi nevoiţi să aibă o grijă suplimentară.

Artrocenteza este o procedură internă care de obicei durează doar 5-10 minute. Pentru început, pacientului i se cere să se aşeze sau să stea întins într-o poziţie confortabilă şi care să-i ofere medicului acces uşor la articulaţii.

După ce se dezinfectează tegumentele supradiacente articulaţiei cu betadină  şi alcool se efectuează o anestezie locală după care medical palpează reliefurile anatomice ale articulaţiei de puncţionat.

Medicul introduce un ac în articulaţia sau bursa afectată. Acul este ataşat la o seringa. În timp ce medicul trage înapoi pistonul seringii, aceasta se va umple cu lichid articular.

Aspiraţia lichidului sinovial se realizează cel mai uşor atunci când articulaţia este în poziţie maxima de presiune intraarticulară.

Atunci cand procedura este realizata la genunchi, pacientul este rugat să stea aplecat, cu piciorul relaxat şi drept sau uşor îndoit. Dacă genunchiul este înclinat la un anumit unghi, medicul îi poate pune un prosop sub genunchi pentru sprijin.

Pentru puncţia umărului, pacientul stă în poziţia de decubit dorsal în usoară abducţie, şi cotul flectat la 90° sprijinit pe abdomen sau şezând cu cotul flectat şi sprijinit de cealaltă mână.

Pentru puncţia articulaţiei cotului pacientul sta în poziţia şezând, cu cotul flecat la 90° şi sprijinit pe masa de consultaţii.

După efectuarea puncţiei articulare se va aplica un bandaj local.

Recuperarea după artrocenteză

Artrocenteza este o procedură frecventă, cu puţine riscuri, iar pacienţii se recuperează rapid. Unii pacienţi trebuie să fie însoţiţi de o persoană care să îi conducă acasa în urma procedurii. Anestezicele locale, cum ar fi lidocaina, se elimină din corp de obicei în 2-4 ore. De aceea, pacienţii pot simţi că durerea se înteţeşte la scurt timp după ieşirea din cabinetul medicului. Durerile uşoare pot persista timp de o zi sau două după procedură.

Riscurile şi complicaţiile

Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu artrocenteza sunt:

  • Disconfortul articular temporar.
  • Acul poate zgâria sau perfora tendoanele, vasele de sange sau nervii articulaţiei.
  • Pacientul poate avea o reacţie alergică la anestezic.
  • În cazuri rare, pot pătrunde sânge sau infecţii în cavitatea articulara sinovială, în urma puncţiei.

Tumefiere locală

 

 

 


musculoscheletala-2-1.png

ECOGRAFIA MUSCULOSCHELETALA este o metoda de investigare imagistica a unor suferinte de muschi, articulatii, ligamente sau chiar de menisc.

Cu ajutorul acesteia se pot diagnostica anumite afectiuni, se pot monitoriza unele boli reumatice cronice si, nu in ultimul rand, se pot efectua injectii ghidate ecografic in interiorul articulatiilor sau in jurul acestora (infiltratii).

Avantajele ecografiei de aparat locomotor sunt numeroase, pentru ca se efectueaza in timp real, chiar si in timpul unor miscari specifice anumitor articulatii/muschi, nu iradiaza, nu este invaziva, nu este dureroasa si se poate repeta ori de cate ori este nevoie.

Poate fi de prima intentie in cazul durerilor articulare, periarticulare sau tumefierilor articulare (artrite), unor suferinte de nervi periferici, manifestate prin amorteala, furnicaturi sau slabiciune musculara, precum si in cazul unor formatiuni ale pielii aflate in vecinatatea unor articulatii.

Practic, ecografia musculoscheletala este utila pentru diagnosticul artritei reumatoide, spondilartritelor periferice, artritei psoriazice, gutei, pseudogutei, reumatismului abarticular, sindromului de compresie nervoasa (canal carpian/cubital/tarsian), artrozei (osteoartritei), tumorilor/pseudotumorilor, tendinopatiilor samd.

In completarea acesteia, atunci cand nu este suficient de concludenta sau atunci cand se intrevede o interventie chirurgicala, se poate efectua examenul de rezonanta magnetica nucleara (RMN/IRM).

Acest tip de ecografie se realizeaza de catre medicii specialisti care trateaza afectiunile aparatului locomotor, respectiv medicul reumatolog, de recuperare medicala (reabilitare), medicina sportiva sau ortopedie. De asemenea, aceasta este interpretata in contextul clinic si in functie de experienta examinatorului.

MEDSTAR 2000 Clinic detine un aparat de ecografie de inalta performanta pentru realizarea acestui tip de ecografie de catre medicul reumatolog. In urma investigatiei, pacientul primeste un buletin de interpretare si imagini semnificative ale regiunii de interes.

Dr. Nicoleta Popescu (Huidiu), medic specialist reumatologie


osteoporoza-1-2-1-1024x532.png

Ce este osteoporoza?

La nivel mondial, una din trei femei si unul din cinci barbati peste 50 de ani vor suferi o fractura osteoporotica. Aceasta boala face ca oasele sa devina mai fragile, astfel ca se ajunge foarte usor la fracturi, chiar si ca urmare unor caderi minore, a unui stranut sau a unei miscari bruste. Fracturile cauzate de osteoporoza pot reprezemta o amenintare pentru viata si sunt cauza unor dureri intense si a unei invaliditati de lunga durata.

Preventia

Poate fi prevenita osteoporoza si fracturile? Da, daca se iau masuri preventive! Consulati un medic reumatolog din timp pentru a afla cum va puteti intari oasele si cum puteti evita fracturile osteoporotice.

osteoporoza

 

Diferente la accesul la tratament

Fracturile cauzate de osteoporoza au un impact devastator asupra a milioane de oameni din intreaga lume si duc la costuri socio-economice enorme pentru societate si sistemele de sanatate. Cu toate acestea, in ciuda progreselor medicale eficiente pentru reducerea fracturilor, putini dintrei cei afectati beneficiaza de tratament. In 2010, doar in Europa, aproximativ 12,3 milioane de persoane considerate a fi expuse unui risc crescut de fracturi osteoporotice au fost lasate netratate.

 

Cei cinci pasi pentru oase sanatoase si un viitor fara fracturi

sport
vitamina
fumat
risc
asistenta
  1. Faceti exercitii in mod regulat. Exercitiile pentru mentinerea greutatii si fortifierea muschilor sunt cele mai bune.
  1. Asigurati o dieta bogata in substante nutritive pentru oase. Calciul, vitamina D si proteinele sunt cele mai importante pentru sanatatea osoasa. Expunerea la soare va poate ajuta sa obtineti suficienta vitamina D.
  1. Evitati obiceiurile negative ale stilului de viata. Mentineti o greutate corporala sanatoasa, evitati fumatul si consumul excesiv de alcool.
  1. Aflati daca prezentati factori de risc si sa le aduceti in atentiei medicului dumneavoastra, mai ales daca anterior ati avut o fractura sau ati avut anumite boli si medicamente care afecteaza sanatatea oaselor.
  2. Nu ezitati sa va testati si sa aplicati tratamente. Daca aveti un risc ridicat, probabil ca veti avea nevoie de medicamente pentru a asigura o protecție optima impotriva fracturilor.

 

Prezentati factori de risc? Programati-va o consultatie la medicul reumatolog!

 

MEDSTAR 2000 Clinic | MEDSTAR General Hospital

www.worldosteoporosisday.org


congres-facebook-2-1-1024x538.png

În perioada 4-7 octombrie 2017, Societatea Română de Reumatologie a organizat la Centrul de Conferinţe al Palatului Patriarhiei din Bucureşti a XXIV-a ediţie a Congresului Naţional de Reumatologie.

Ca ȋn fiecare an a fost organizat şi un curs precongres, anul acesta tema aleasă fiind “Medicamentele antireumatice: de la mecanisme patogenice la eficacitate şi siguranţă clinică”.

Cursanţii au avut ocazia să-şi reamintească informaţii legate de medicamentele modificatoare de boală convenţionale şi biologice, dar şi să-şi ȋnsuşească informaţii noi legate de noile terapii biologice care au drept ţintă interleukinele proinflamatorii. Ultima parte a cursului s-a referit la modalităţile de monitorizare a pacienţilor aflaţi ȋn terapie biologică, ȋn special la cei aflaţi ȋn perioada fertilă, atât femei, cât şi bărbaţi.

a declarat Dr DANIELA DUSA, medic specialist reumatologie in cadrul MEDSTAR General Hospital.

În tematica congresului s-au regăsit noutăţi ȋn domeniul reumatologiei, fiind prezentate noi abordări terapeutice pentru tratamentul durerii din bolile musculoscheletale, pentru gută, dar şi pentru reumatismele inflamatorii (artrită reumatoidă, spondilartrite).

Nici partea de diagnostic nu a fost scăpată din vedere, participanţii având ocazia să afle date noi despre autoanticorpii ȋn bolile reumatismale inflamatorii, despre factorii de risc şi de protecţie ȋn bolile inflamatorii mediate imun şi despre ce este nou ȋn spondilartrite şi artrita precoce.

Una din sesiunile care a stârnit un mare interes a fost cea referitoare la manoperele intervenţionale ȋn patologia articulară, ȋn care au fost prezentate procedurile invazive percutane ghidate ecografic (metode de aspirare a colecţiilor, de injectare de medicamente ȋn cavităti articulare, ȋn teci sinoviale, ȋn ţesuturi paraarticulare).

A existat şi o zona de e-postere ȋn care medicii rezidenţi de reumatologie au avut ocazia să prezinte cazuri clinice deosebite pe care l-au ȋntâlnit ȋn clinicile ȋn care ȋşi desfăşoară activitatea.

Congresul a oferit ocazia medicilor reumatologi să afle ultimele noutăţi ştiinţifice, soluţii ale rezolvării unor cazuri dificile, precum şi răspunsuri la unele ȋntrebări privind activitatea lor curentă.

a concluzionat Dr DANIELA DUSA.

congres 1
congres 2
congres 3
congres 4
congresul de reumatologie 1
congresul de reumatologie

Copyright by MEDSTAR General Hospital 2025